incipit vita nuova

De cate ori am incercat sa schimb ceva la mine, am inceput prin a adauga lucruri pe o temelie slaba. Nu am inlocuit nimic, doar am aruncat caramizi peste altele slabite de responsabilitea pe care o poarta. Caramizile mai au si un defect din fabrica - nu mai pot fi revopsite, toate sunt rosii, si pentru a ma incadra in aceasta directie, trebuie sa adaug mereu caramizi rosii. Nu imi permit sa fiu un inovator in pictura, arta mea nu impresioneaza prin excentritate, insa autoportretul meu nu s-ar asemana prea mult cu un portret facut de altcineva. Nici ca arhitect nu am reusit sa dovedesc o oarecare indemanare, rezistenta constructiei lasa de dorit iar exteriorul nu atrage atentia prea mult. Brusc, ma gandesc ca aceastea nu sunt lucruri chiar atat de grave, fundamentala este constiinta, nu actul in sine. Ce e mai frumos? Padurea de salcami sau salcamul din fata casei? As avea o singura obiectie, pe undeva ar trebui sa existe o padure in care fiecare copac sa fie legat de amintirile celora carora ferestrele au fost umbrite de altceva, de blocuri inalte, sau de cei care au tinut prea mult timp jaluzele trase si si-au uitat salcamul. Sa vina toti acolo in padure si sa-si scrijeleasca cu cutitul numele in scoarta aspra. Restul aspectelor legate de acesti oameni nu ma mai intereseaza, fiecare dovedeste ca poarte in el o inchisoare din care nu scapa ce a fost inchis, dar nici nu poate patrunde nimeni din afara.
Ca sa ai acel sentiment ca persoana ta are un rol definitoriu, trebuie sa dai nastere la acel concept de dependenta. Daca nu poti sa te legi de cineva, inoada-te in jurul tau, cheama-l sa te ajute punand degetul pe nod si prinde-l si pe el acolo, chit ca de un deget. Atinge cu un deget si vei vrea sa iei cu toata mana. Vanatoarea de viitori prizonieri pentru cusca ta iti impune o dexteritate aparte si o oarecare finete in actiuni. Trebuie sa te incadrezi perfect in mediu, atat de mult incat sa nu te mai recunosti nici tu. Abia atunci poti sa spui ca adevarat ca in cusca ta zac prazi de invidiat. Nici acest rol nu va tine prea mult. Prin capacitatea extraordinara a oamenilor de a distruge firescul lucrurilor, te vei trezi in multe alte realitati, la fel de repede cum te trezeste un zgomot din visare. Acum nu vreau sa mai construiesc nimic, am observat ca ruinele sunt insotite intotdeauna de povesti interesante.

creative writing

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?”

N-am stiut de la inceput ca dupa fiecare treapta urcata, durerea iti sufoca genunchiul iar odata ajuns sus, trebuie sa-ti temperezi inima prin stagnare, inainte de a merge mai departe, ce-i drept, insusindu-ti si tu trufia celui care a trait experienta. Cu aceasta noua treapta a opticii tale poti sfarsi departe de toti, sigur ca ti-ai atins scopul, nu mai e nevoie sa rascolesti credintele, desi ai timp. Eu vad vesnicia ca pe o viata fara viitor, o zi in care te chinui sa faci ceva, fara sa stii cand se termina, sau poti sa nu faci nimic, pentru ca in vesnicie, nimicul este egal cu absolutul, timpul iti asigura indeplinirea oricarei variante. Oare am uitat cum imi zvacnea inima in piept, cum ochii se sprijineau pe fiecare treapta asteptand-o cuminti pe urmatoarea? Zidurie ma tineau intre ele si inaintam sigur pe calea mea, acum nu mai am decat emotia unei amintiri macinata de interpretari. Trecutul nu il mai pot schimba nici zeii, dar poti alege sa nu mai crezi in el. Dar sa-mi fi ingropat cuvintele, sa le las sa fie sterse, uitate doar pentru a-mi dovedi ce? Ca pot renunta la mine fara remuscari pentru a castiga o alta viata mai tacuta decat insasi moartea?

Vreau un sfarsit care sa incheie povestea in locul meu, vreau ca in cele din urma, ultimele cuvinte sa nu-mi apartina tot mie. Cartea mea nu va avea epilog, am imaginat, creat si transpus indeajuns in randuri ca sa ma intelegi. M-am macinat pana la dimensiunea unui bob de praf. Am ales bobitele cele mai frumoase si le-am aruncat in pagini, intocmai cu semanatorul sadeste graul. Las sa rodesc din povestea mea, recompus pagina cu pagina, cuvant cu cuvant. Dar nu astept rodul neaparat. Poate sa fie maine sau niciodata, praful sa fie prea greu ca sa mai fie respirat de altcineva, eu am lasat in urma ceva mai valabil decat amintirea. Nesuportand vesnicia, o cedez cuvintelor, sa o poarte ele in locul meu, eu doar am fost candva si asta imi e de ajuns. Nu aleg sfarsitul dar il las pe el sa ma aleaga, nu ma pot impotrivi, 'vino si ia-ma cand vrei, eu sunt al tau'. As vreau sa am timp sa termin lucruri, e singurul lucru care ma retine. Viata e frumoasa tocmai pentru ca ti-a dat voie sa incepi lucruri si oricat de mult te prefaci ca nu-ti pasa, undeva sta ascuns un cronometru care iti da fiori reci.

pereti perpendiculari pe podele

Inchide ochii
Si lasa-ma sa ghicesc la ce te gandesti
Acum intinde palma si ocroteste raspunsul
Te prefaci fericita de exactitatea mea
Nu o sa stii ca in irisul decolorat
Ochii tai ma proiecteaza umil pe pereti
Cu putin noroc, am stiut si asta
Ca o umbra alunec si rasar din crapaturile podelei
Numai pe verticala pot scapa din incaperea obscura
Priveste peretii cat vrei, dar nu mai astepta raspunsuri
Degeaba ma cauti alaturi
As vrea sa fiu in aria privirii
Dar nu mai pot sa ghicesc unde vrei sa te uiti
O sa raman pe podea lipit cu urechea de pasii tai
Sa stiu macar unde alergi cand ti-e frica.

se vede

Separat de credinte
Mi-am chemat bucatile
Sa se-ntinda peste pat
Direct sub talpa orasului

Pe scara am renuntat
La forma de aseara
Acea obsesie imi strangea gatul,
Incepusem sa vorbesc schimbat

Din buzunare imi curge cenusa.
Prin subtstanta moale
Mainile trec usor si pipaie asfaltul
Si aflu ca pe-aici am mai trecut

Lumea din jur alerga cu mainile
Tremurand alaturi
Trage cu coada ochiului la mine
Rade de forma mea de azi.

Cu unghiile sapam in asfalt gropi cu cenusa
Incovoiat de spate
Sa se creada ca sufar de altceva
Nu ca arunc din buzunare
Praful murdar.

Citeam organizarea din semafoare
Asteptand sa treaca ceilati.
Ultimul eu, fixand cu privirea scopul
cum tragi cu mana libera linii departe
pe foile A4