one last thing

Si e ultima zi..dar nu e ultimul an. In urmatorul an se transfera tot ce s-a adunat in anii dinainte, nu doar ce a fost in anul precedent. Eu nu am niciun plan, nicio idee, deocamdata nu ma leaga absolut nimic de anul care vine. Tot eu fata in fata cu timpul, mai departe de unele lucruri si aproape de altele. E tarziu..asta e tot ce simt cand se termina anul asta. Stiu doar ca in timpul ce mi-a mai ramas din anul asta nu o sa mai am timp sa scriu, o sa am timp doar de alte lucruri. Si asa a fost mereu, dar vine o vreme cand trebuie sa judeci pentru a da sensuri. Orice ai face, faptele vor trimite revertebratii in viitor sau din viitor lasa in trecut rani. La sfarsitul anului simti ca trebuie sa te grabesti, nu ai timp de pierdut. Dar pierdut prea multe si mai presus de toate, ai pierdut timpul

cum am cules trandafiri cu mana stanga

Mi-a placut sa ma stiu mereu prin preajma adevarului. Nu stiu cat de corect am fost cu mine, iar cu ceilalti nici pe departe nu am reusit sa-mi asigur integritatea morala. Oricat de mult am vrut si oricat de tare regret acum. Constatarile se nasc drept adevaruri ascunse in prealabil. Pentru ca fi alaturi de adevar, am spionat trecutul si am tras cu ochiul in viitor. Stiam ca adevarul e undeva la mijloc. Il caut si in prezent. Am aflat ca adevarul doare, oricum ma avertizasera unele semne de care am preferat sa nu tin seama. Se mai spune ca adevarul e orbitor si sunt de acord, pentru ca am incetat sa mai vad cum vedeam inainte oricat de mult am incercat sa imi amintesc cum aratau acele lucruri. Ca sa ma feresc de aceste efecte secundare, mi-am creat un avatar cu care am cercetat realitatea. Pe el l-am trimis in cele mai ascunse si intunecate unghiuri, l-am lasat sa sufere si sa se chinuie cu povara adevarului in timp ce eu nestiutorul il asteptam sa se intoarca dupa ce va fi invatat destul, sa reverse asupra mea intelepciunea. Credeam ca asa nu risc nimic. Riscam foarte mult ca avatarul sa se razvrateasca si sa nu mai asculte de mine. Dar asta fac tot timpul, undeva in mintea mea, in fiecare secunda, sta un adevarat Eu care asteapta sa vina vremea lui sa traiasca. Intotdeauna avem ascunsi un alter - ego care asteapta, suntem asemenea papusilor rusesti, inchisi unul in altul, redusi la embrionul care-si astepta destinul. Iata ca a evoluat fara sa se metamorfozeze, el inca exista si acum. Cumva sunt legate toate stadiile individului odihnindu-se pe treptele timpului. Oricat de mult m-a ademenit parfumul silentios al trandafirilor, chiar daca petalele moi inlantuite in coroana care adaposteste esenta naturii, dezvaluite doar la lumina zilei, ma hipnotizau, teama de a-mi vedea palma strapunsa de spini m-a oprit sa intind acea mana de care aveam prea multa nevoie, nu puteam sa patez tot ce urma sa ating pe viitor.

iarta-ti iarna

Cateodata treceam pe strazile albe
Destul de-nguste atunci sub cerul gri.
Si nu-mi pasa ca nu e primavara
Frigul imi mai distragea atentia de la fulgii
Impletiti in zapada de pe umerii mei.
Ma grabeam si uitam ca ma apasa stelutele
N-avea de ce sa fie ciudat ca m-afund ingreunat in trotuar
Cu iarna desenata pe paltonul meu.
Sa nu-ndraznesti sa alergi pe aceste strazi!
Relativ e mai bine sa inaintezi incetisor
Respira cu emotie, dar nu te agita
Caldura din tine nu va lasa stelutele
Sa acopere gropile cele mai adanci
Stiu! Acum mi-am amintit coltul in minus
Lipeste la orice fulg cate-un colt.
Mai simteam mai trist cu fulgii alaturi de mine
Neterminati la timp.
Sau li se daduse drumul prea devreme de-acolo de sus..
Nu stiam la vremea aia ca cerul e gri inchis si fulgii albi ca zapada
Nepotrivirea de culoare nu putea lega doua caractere atat de diferite
Dupa amintire, am inteles ca pe trotuare se pusese sticla.
Unde se cadea, din cioburi se asternea zapada
Si tot asa la infinit,
Unde cadeai insuti te-asterneai pe jos.
Ninge de trei zile direct pe blocuri
Pe sub acoperisuri, casele sunt ninse
Din parti de vantul pustiul de la pustiul sufletelor
Pe care le mai muta-n goana lui.
Le pune deoparte, pentru tristetea care vine cu timpul.
Peste Bucuresti ninge ca-n povestea
Cu mine pe strazile inguste.

creative writing

Cum iubeste un nebun

In salon era un aer imbacsit, de camera chinuita cu prea multe suflete ingramadite peste voia lor si sortite sa isi imparta atat aerul cat si si suferintele asemanatoare. Fiecare venise cu suferinta lui unica, si aflasera, oarecum stupefiati ca pot si inclusi intr-o categorie aparte de oameni suferinzi, cu acelasi simptome, pe deasupra si cu un tratament comun pentru fiecare. Orice persoana din acel salon, asteptand cu fata lipita de cearsaf, se putea intreba cum de acesti oameni cu halate albe au fost capabili sa gaseasca atat de usor cheia la enigma lor. Prin usa intredeschisa de la baie se strecura mirosul greu de clor, care iti amintea cu fiecare adiere unde te afli. Un spital, chiar daca este de nebuni, ramane un spital ca oricare altul, cu holuri lungi, usi multe care ascundeau cabinet, saloane si tot felul de incaperi. Scari intortocheate care nu te duc niciodata la etajul la care vrei. Oameni ingramaditi la cozi in fata un cabinet pe ale caror fete schimonosite se citeste nedumerirea amestecata cu speranta ca totul se va rezolva pana la urma, odata ajuns aici. Asistente frumoase, cu chipul bland, sau doctori mereu grabiti si fiorosi, toti sunt acolo pentru tine, oferind un raspuns pentru oricare chin. Ai ameteli, lumea se invarte in jurul tau, simti ca ramai suspendatat intre oamenii de langa tine, senzatia cumplita de rau fizic care te incatuseaza si te pune intre ziduri, avea o simpla explicatie. Anemie, vezi tu, globulele albe s-au inmultit, trebuie sa manaci anume mancaruri, uite medicamentul asta. Raspunsul e clar pentru ei, nu esti nici prima nici ultima persoana care s-a prezentat cu problema asta. Acum trebuie sa fie clar si pentru tine. Cauza, explicatia manifestarii si calea spre vindecare. E simplu, si pleci cu gandul ca e normal.
Dar pentru amaratii din salonul ala ce mai putea fi clar? Zbatandu-se toata viata intr-o lume anormala, incapabila sa se alinieze frumos printre lumile celorlalti, condamnati printr-o singura privire “E nebun, lasa-l in pace!”. Rareori compatimire, prea multa repulsie. Ei, nebunii erau cei mai departe de adevar, desi fiecare luase in brate un adevar al lor, in care credeau atat de mult, incat ii acaparasera intelesul in intregime, facandu-l de neinteles pentru altii. Se afirma sus si tare, de mii de ani, ca exista trup si suflet. Uite, medicii spun ca e o boala psihica, a creierului, deci corpul poarte boala. Atunci, intr-un anume punct, prin legatura subtila din fiecare corp si sufletul sau, nebunia s-a transmis sublim si catre suflet. Nebunilor li se smulge orice sentiment, brutal, si aproape grotesc li se atribuie ura."Fereste-te de nebun, el nu judeca".
Asistentele, cu degetele delicate impodobite cu cate un inel fermecator de potrivit, de parca ar fi construite inele anume pentru asistente, transferate apoi prin cumparare ca parte inerenta oricarei asistente, ele sunt ingerii cu aripile transformate in halate. Asistentele au degete cu inele, degete cu care mangaie fruntile bolnavilor, prind tigari trecatoare si ridica cesti micute de cafea, zambind cu candoare. Pentru un om obisnuit, gata sa cedeze afectiunea primei persoane din apropierea lui, asistenta devine centrul universului acesta clinic. Doctorii raman in spate, intr-un loc undeva inaccesibil, ca niste zei de care depinde soarta ta, chiar daca tu ai o familie, iubesti, ai masina cu care te duci la serviciu, un Dumnezeu poate ridica mana si distruge intr-o clipita tot. In palma lui stau toate aceste lucruri, dar nu traiesti constant cu gandul la El, ci cu gandul la toate aceste lucruri mai marunte. Sunt si asistente vulgare, comune ca aspect fizic, neglinjente si dure. Acestea nu iti raman intiparite in mine, doar celalate se ridica ca niste minuni din profan. Obisnuit cu raul din jur, il sari cu vederea ca pe un lucru care nu mai merita observat. Nu mai ai loc nici pentru dezgust.
Cu toate ca toti nebunii au un destin mai puternic decat al altor oameni, destin ca o fatalitate din care nu pot sa scape in niciun fel, devin neinteresanti ca oameni. Vin la spital ca nebuni, sa scape lumea de ei, sa fie calmati, temperati din avantul lor irational. Pe asistente nu le mai intereseaza de unde vine, cine a fost. Conteaza ce este si ce va fi. Intra in salon sa faca injectii, sa schimbe lenjeria si sa aduca medicamentele. Intra in salon, nu la oameni care devin ca un décor intalnit in orice alt salon. O asistenta., prin absurd, ar continua sa vina regulat intr-un salon gol sa schimbe asternuturile, sa verifice perfuziile, sa sparga fiole si sa incarce seringi dureroase, absolut normal, chiar daca activitatile nu mai au nicio finalitate, conteaza ca au fost facute.
-Domnul doctor, ce facem cu ala de la 7, ca nu mananca nimic si sta numai in coltul salonului. Nu s-a mai urcat in pat de o saptamana! Asistenta tanara, cu mana stanga trecuta peste dosarul lipit de piept, se uita intrebatoare catre doctor. Mana dreapta era pe clanta, iar inele de aur aveau pietricele albastrui care sclipeau in fata oglinzii de langa cuier.
-Il trimit acasa, ca asta se omoara pe aici, si nu am chef de probleme. Ii faci fisa de externare si vii la mine peste o ora. Doctorul arunca o privire care anunta ca asta e tot raspunsul si ca asistenta e libera. Judecata lui limpede si concisa nu mai trebuia contestata.
-Dar nu v-am spus , domn’ doctor , cum plange ca un copil, daca l-ati vedea.”Mirela, Mirela, ofteaza, si apoi plange cu lacrimile curgand, mai mereu are pijamaua uda. Vedeti, asta pesemne se indragostise de Mirela, care a plecat acum doua saptamani la Municipal. ”Mirela, de ce-am distrus dragostea noastra”. Saracul, crede ca el a facut ceva de a plecat.Ce sa faca biata fata, era rezidenta si a trebuit sa plece, de unde sa stie ea ce-in in mintea nebunului. Cand era in tura intr-o noapte, si avea grija de el, cica l-a mangaiat pe obraz si i-a spus “Ce om frumos esti tu, pacat de tine”. Va dati seama ca el cand a auzit asta, a fost coplesit. Acuma eu stiu ce-o fi cu el, creca cazuri de astea sunt peste tot. Daca nu judeca, cine stie ce poveste s-a petrecut in mintea lui. El poate se uita la usa aia si vede altceva. Dar e si periculos, bine ca nu I s-a pus pata pe cineva, ca au mai fost cazuri cu din astia de devin gelosi pe lucruri din astea si omoara oameni nevinovati. Asta saracu e slabut si nu a facut niciodata scandal.
-Lasa-l, ca-i trece.Nu am eu timp acum de romantism aici. Te astept cu fisa.C e naiba, facem telenovele aici sau suntem spital?Desi vorba era insotita de un ton dojenitor, doctorul zambea cu subinteles catre asistenta. Vezi, eu inteleg ce vrei tu sa zici, dar mie mi se pare asa de dramatic cum crezi tu, am lucruri mult ma importante.
Scartaitul usii se termina cu ecoul intalnirii dintre tocul de lemn gaunos si usa grea. Asistenta porni grabita pe scari, aruncand o privire in spate sa vada ce se mai intampla pe hol, cu impresia ca avea sa se intoarca curand sa se implice in faptele de pe acest hol.

retrocedarile afectivitatii

Cine ne mai da inapoi iubirea pierduta si fericirile? Dupa fiecare esec pornim in cautarea despagubirii, deschidem zeci de procese cautand sa fim achitati, insa prin uitare nici nu ne mai prezentam la majoritatea dintre ele. Ne ferim de alte dezamagiri si ne place sa ne socotim incapabili de lupa. Cu alte procese ne chinuim zadarnic ani de-a randul, pentru ca sunt lucruri pe care nu concep sa le pierdem, si cat traim trebuie sa luptam cu fiecare atom din noi pentru ele. Cateodata, castigam frumos cu ajutorul celora care ne-au ranit, ei ne-a luat acel ceva, la ei se afla acum, si cand acestia ne intind resemnati mana, suntem salvati. Viata, atat in privina trecutului, cat si a viitorului, se cladeste pe un lant de sperante. Nu sa spun ca decat asta este viata, evit sa imi asum o responsabilitate atata de mare. Nu pot sa ma numar printre cei care au descoperit ce e viata. Cand este spulberata cate o zala, trebuie inlocuita imediat cu alta zala din acelasi material. Unii avem niste lanturi atat de plapande incat tremuram la fiecare pas, cand se rupe o zala, cazuti sub vraja sensibilitatii, nu o ma inlocuim cu alta, ci o reparam pe cea rupta, nestiind ca e si mai plapanda astfel. Dezamagire, speranta, sunt cuvinte profunde, dar care folosite atat de des au inceput sa piarda legatura dintre notiune si cuvant. Sensul e departe acum de ele. Trebuie sa ai grija cum le folosesti pentu ca esti suspectat de banalitate. Spui "viata" incercand sa cuprinzi intr-o denumire prea multe lucruri pe care altfel nu ai cum sa le numesti. Stii ca exista pe acolo pe undeva, multe ti s-au intamplat tie, altele altora.Daca ajungi la o varsta in care, ani de-a randul te-ai dus cu acelasi autobuz, pe acelasi traseu, la acelasi serviciu pe care nu ti l-ai dorit, nu spui ca e aglomerat autobuzul, ca traseul e plictisitor si murdar, ca serviciul e foarte greu, spui simplu ca viata ta e grea, dar normala. Ai ajuns la capatul lantului, si nu mai are rost sa adaugi zale inutile. Pentru tine, viata e particia aia din Romania, din Bucuresti, ca pe o harta pe care dai zoom si ajungi la o anume casa de o oarecare strada. Dar viata se numeste si harta intreaga. Si o harta mai veche, in postura de istorie. O harta mare, imposibil de descifrat si miliarde de harti mici, imprimate pe aceasta harta. O sa incerc sa evit folosirea cuvantului viata, mi se pare la indemana si destul de interpretabil, uneori in sensuri nedorite. Ma aflu in fata unui zid inalt situat la marginea gradiinii mele. Si presupun ca dincolo e tot o gradina, dar zidul e prea inalt ca sa stiu ce e cu adevarat in spatele lui.
Problema care ramane este aceea daca iti mai razbuna cineva suferinta. Trebuie stearsa umilinta, inapoiata bucuria de a trai. Atunci cand primesti un cadou sau castigi ceva, nu esti fericit doar pentru acel lucru, esti fericit pentru ca traiesti si astfel a fost posibil acel lucru.
Isi au rostul retrocedarie afective sau trebuie tratate ca un subiect tabu? Putem raspune: "depinde". Cea mai populara si in acelasi timp cuprinzatoare vorba raspandita printre noi, aceea ca 'asa e viata', iti va spune ca nu te poti impotrivi, trebuie sa lasi sa se treaca prin tine.**Oricum, faza cu "asa e viata" e o lege cam confuza, de care profita la maxim judecatorii cand iti dau sentinta..