Cine ne mai da inapoi iubirea pierduta si fericirile? Dupa fiecare esec pornim in cautarea despagubirii, deschidem zeci de procese cautand sa fim achitati, insa prin uitare nici nu ne mai prezentam la majoritatea dintre ele. Ne ferim de alte dezamagiri si ne place sa ne socotim incapabili de lupa. Cu alte procese ne chinuim zadarnic ani de-a randul, pentru ca sunt lucruri pe care nu concep sa le pierdem, si cat traim trebuie sa luptam cu fiecare atom din noi pentru ele. Cateodata, castigam frumos cu ajutorul celora care ne-au ranit, ei ne-a luat acel ceva, la ei se afla acum, si cand acestia ne intind resemnati mana, suntem salvati. Viata, atat in privina trecutului, cat si a viitorului, se cladeste pe un lant de sperante. Nu sa spun ca decat asta este viata, evit sa imi asum o responsabilitate atata de mare. Nu pot sa ma numar printre cei care au descoperit ce e viata. Cand este spulberata cate o zala, trebuie inlocuita imediat cu alta zala din acelasi material. Unii avem niste lanturi atat de plapande incat tremuram la fiecare pas, cand se rupe o zala, cazuti sub vraja sensibilitatii, nu o ma inlocuim cu alta, ci o reparam pe cea rupta, nestiind ca e si mai plapanda astfel. Dezamagire, speranta, sunt cuvinte profunde, dar care folosite atat de des au inceput sa piarda legatura dintre notiune si cuvant. Sensul e departe acum de ele. Trebuie sa ai grija cum le folosesti pentu ca esti suspectat de banalitate. Spui "viata" incercand sa cuprinzi intr-o denumire prea multe lucruri pe care altfel nu ai cum sa le numesti. Stii ca exista pe acolo pe undeva, multe ti s-au intamplat tie, altele altora.Daca ajungi la o varsta in care, ani de-a randul te-ai dus cu acelasi autobuz, pe acelasi traseu, la acelasi serviciu pe care nu ti l-ai dorit, nu spui ca e aglomerat autobuzul, ca traseul e plictisitor si murdar, ca serviciul e foarte greu, spui simplu ca viata ta e grea, dar normala. Ai ajuns la capatul lantului, si nu mai are rost sa adaugi zale inutile. Pentru tine, viata e particia aia din Romania, din Bucuresti, ca pe o harta pe care dai zoom si ajungi la o anume casa de o oarecare strada. Dar viata se numeste si harta intreaga. Si o harta mai veche, in postura de istorie. O harta mare, imposibil de descifrat si miliarde de harti mici, imprimate pe aceasta harta. O sa incerc sa evit folosirea cuvantului viata, mi se pare la indemana si destul de interpretabil, uneori in sensuri nedorite. Ma aflu in fata unui zid inalt situat la marginea gradiinii mele. Si presupun ca dincolo e tot o gradina, dar zidul e prea inalt ca sa stiu ce e cu adevarat in spatele lui.
Problema care ramane este aceea daca iti mai razbuna cineva suferinta. Trebuie stearsa umilinta, inapoiata bucuria de a trai. Atunci cand primesti un cadou sau castigi ceva, nu esti fericit doar pentru acel lucru, esti fericit pentru ca traiesti si astfel a fost posibil acel lucru.
Isi au rostul retrocedarie afective sau trebuie tratate ca un subiect tabu? Putem raspune: "depinde". Cea mai populara si in acelasi timp cuprinzatoare vorba raspandita printre noi, aceea ca 'asa e viata', iti va spune ca nu te poti impotrivi, trebuie sa lasi sa se treaca prin tine.**Oricum, faza cu "asa e viata" e o lege cam confuza, de care profita la maxim judecatorii cand iti dau sentinta..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu