cum am cules trandafiri cu mana stanga

Mi-a placut sa ma stiu mereu prin preajma adevarului. Nu stiu cat de corect am fost cu mine, iar cu ceilalti nici pe departe nu am reusit sa-mi asigur integritatea morala. Oricat de mult am vrut si oricat de tare regret acum. Constatarile se nasc drept adevaruri ascunse in prealabil. Pentru ca fi alaturi de adevar, am spionat trecutul si am tras cu ochiul in viitor. Stiam ca adevarul e undeva la mijloc. Il caut si in prezent. Am aflat ca adevarul doare, oricum ma avertizasera unele semne de care am preferat sa nu tin seama. Se mai spune ca adevarul e orbitor si sunt de acord, pentru ca am incetat sa mai vad cum vedeam inainte oricat de mult am incercat sa imi amintesc cum aratau acele lucruri. Ca sa ma feresc de aceste efecte secundare, mi-am creat un avatar cu care am cercetat realitatea. Pe el l-am trimis in cele mai ascunse si intunecate unghiuri, l-am lasat sa sufere si sa se chinuie cu povara adevarului in timp ce eu nestiutorul il asteptam sa se intoarca dupa ce va fi invatat destul, sa reverse asupra mea intelepciunea. Credeam ca asa nu risc nimic. Riscam foarte mult ca avatarul sa se razvrateasca si sa nu mai asculte de mine. Dar asta fac tot timpul, undeva in mintea mea, in fiecare secunda, sta un adevarat Eu care asteapta sa vina vremea lui sa traiasca. Intotdeauna avem ascunsi un alter - ego care asteapta, suntem asemenea papusilor rusesti, inchisi unul in altul, redusi la embrionul care-si astepta destinul. Iata ca a evoluat fara sa se metamorfozeze, el inca exista si acum. Cumva sunt legate toate stadiile individului odihnindu-se pe treptele timpului. Oricat de mult m-a ademenit parfumul silentios al trandafirilor, chiar daca petalele moi inlantuite in coroana care adaposteste esenta naturii, dezvaluite doar la lumina zilei, ma hipnotizau, teama de a-mi vedea palma strapunsa de spini m-a oprit sa intind acea mana de care aveam prea multa nevoie, nu puteam sa patez tot ce urma sa ating pe viitor.