creative writing

Cum iubeste un nebun

In salon era un aer imbacsit, de camera chinuita cu prea multe suflete ingramadite peste voia lor si sortite sa isi imparta atat aerul cat si si suferintele asemanatoare. Fiecare venise cu suferinta lui unica, si aflasera, oarecum stupefiati ca pot si inclusi intr-o categorie aparte de oameni suferinzi, cu acelasi simptome, pe deasupra si cu un tratament comun pentru fiecare. Orice persoana din acel salon, asteptand cu fata lipita de cearsaf, se putea intreba cum de acesti oameni cu halate albe au fost capabili sa gaseasca atat de usor cheia la enigma lor. Prin usa intredeschisa de la baie se strecura mirosul greu de clor, care iti amintea cu fiecare adiere unde te afli. Un spital, chiar daca este de nebuni, ramane un spital ca oricare altul, cu holuri lungi, usi multe care ascundeau cabinet, saloane si tot felul de incaperi. Scari intortocheate care nu te duc niciodata la etajul la care vrei. Oameni ingramaditi la cozi in fata un cabinet pe ale caror fete schimonosite se citeste nedumerirea amestecata cu speranta ca totul se va rezolva pana la urma, odata ajuns aici. Asistente frumoase, cu chipul bland, sau doctori mereu grabiti si fiorosi, toti sunt acolo pentru tine, oferind un raspuns pentru oricare chin. Ai ameteli, lumea se invarte in jurul tau, simti ca ramai suspendatat intre oamenii de langa tine, senzatia cumplita de rau fizic care te incatuseaza si te pune intre ziduri, avea o simpla explicatie. Anemie, vezi tu, globulele albe s-au inmultit, trebuie sa manaci anume mancaruri, uite medicamentul asta. Raspunsul e clar pentru ei, nu esti nici prima nici ultima persoana care s-a prezentat cu problema asta. Acum trebuie sa fie clar si pentru tine. Cauza, explicatia manifestarii si calea spre vindecare. E simplu, si pleci cu gandul ca e normal.
Dar pentru amaratii din salonul ala ce mai putea fi clar? Zbatandu-se toata viata intr-o lume anormala, incapabila sa se alinieze frumos printre lumile celorlalti, condamnati printr-o singura privire “E nebun, lasa-l in pace!”. Rareori compatimire, prea multa repulsie. Ei, nebunii erau cei mai departe de adevar, desi fiecare luase in brate un adevar al lor, in care credeau atat de mult, incat ii acaparasera intelesul in intregime, facandu-l de neinteles pentru altii. Se afirma sus si tare, de mii de ani, ca exista trup si suflet. Uite, medicii spun ca e o boala psihica, a creierului, deci corpul poarte boala. Atunci, intr-un anume punct, prin legatura subtila din fiecare corp si sufletul sau, nebunia s-a transmis sublim si catre suflet. Nebunilor li se smulge orice sentiment, brutal, si aproape grotesc li se atribuie ura."Fereste-te de nebun, el nu judeca".
Asistentele, cu degetele delicate impodobite cu cate un inel fermecator de potrivit, de parca ar fi construite inele anume pentru asistente, transferate apoi prin cumparare ca parte inerenta oricarei asistente, ele sunt ingerii cu aripile transformate in halate. Asistentele au degete cu inele, degete cu care mangaie fruntile bolnavilor, prind tigari trecatoare si ridica cesti micute de cafea, zambind cu candoare. Pentru un om obisnuit, gata sa cedeze afectiunea primei persoane din apropierea lui, asistenta devine centrul universului acesta clinic. Doctorii raman in spate, intr-un loc undeva inaccesibil, ca niste zei de care depinde soarta ta, chiar daca tu ai o familie, iubesti, ai masina cu care te duci la serviciu, un Dumnezeu poate ridica mana si distruge intr-o clipita tot. In palma lui stau toate aceste lucruri, dar nu traiesti constant cu gandul la El, ci cu gandul la toate aceste lucruri mai marunte. Sunt si asistente vulgare, comune ca aspect fizic, neglinjente si dure. Acestea nu iti raman intiparite in mine, doar celalate se ridica ca niste minuni din profan. Obisnuit cu raul din jur, il sari cu vederea ca pe un lucru care nu mai merita observat. Nu mai ai loc nici pentru dezgust.
Cu toate ca toti nebunii au un destin mai puternic decat al altor oameni, destin ca o fatalitate din care nu pot sa scape in niciun fel, devin neinteresanti ca oameni. Vin la spital ca nebuni, sa scape lumea de ei, sa fie calmati, temperati din avantul lor irational. Pe asistente nu le mai intereseaza de unde vine, cine a fost. Conteaza ce este si ce va fi. Intra in salon sa faca injectii, sa schimbe lenjeria si sa aduca medicamentele. Intra in salon, nu la oameni care devin ca un décor intalnit in orice alt salon. O asistenta., prin absurd, ar continua sa vina regulat intr-un salon gol sa schimbe asternuturile, sa verifice perfuziile, sa sparga fiole si sa incarce seringi dureroase, absolut normal, chiar daca activitatile nu mai au nicio finalitate, conteaza ca au fost facute.
-Domnul doctor, ce facem cu ala de la 7, ca nu mananca nimic si sta numai in coltul salonului. Nu s-a mai urcat in pat de o saptamana! Asistenta tanara, cu mana stanga trecuta peste dosarul lipit de piept, se uita intrebatoare catre doctor. Mana dreapta era pe clanta, iar inele de aur aveau pietricele albastrui care sclipeau in fata oglinzii de langa cuier.
-Il trimit acasa, ca asta se omoara pe aici, si nu am chef de probleme. Ii faci fisa de externare si vii la mine peste o ora. Doctorul arunca o privire care anunta ca asta e tot raspunsul si ca asistenta e libera. Judecata lui limpede si concisa nu mai trebuia contestata.
-Dar nu v-am spus , domn’ doctor , cum plange ca un copil, daca l-ati vedea.”Mirela, Mirela, ofteaza, si apoi plange cu lacrimile curgand, mai mereu are pijamaua uda. Vedeti, asta pesemne se indragostise de Mirela, care a plecat acum doua saptamani la Municipal. ”Mirela, de ce-am distrus dragostea noastra”. Saracul, crede ca el a facut ceva de a plecat.Ce sa faca biata fata, era rezidenta si a trebuit sa plece, de unde sa stie ea ce-in in mintea nebunului. Cand era in tura intr-o noapte, si avea grija de el, cica l-a mangaiat pe obraz si i-a spus “Ce om frumos esti tu, pacat de tine”. Va dati seama ca el cand a auzit asta, a fost coplesit. Acuma eu stiu ce-o fi cu el, creca cazuri de astea sunt peste tot. Daca nu judeca, cine stie ce poveste s-a petrecut in mintea lui. El poate se uita la usa aia si vede altceva. Dar e si periculos, bine ca nu I s-a pus pata pe cineva, ca au mai fost cazuri cu din astia de devin gelosi pe lucruri din astea si omoara oameni nevinovati. Asta saracu e slabut si nu a facut niciodata scandal.
-Lasa-l, ca-i trece.Nu am eu timp acum de romantism aici. Te astept cu fisa.C e naiba, facem telenovele aici sau suntem spital?Desi vorba era insotita de un ton dojenitor, doctorul zambea cu subinteles catre asistenta. Vezi, eu inteleg ce vrei tu sa zici, dar mie mi se pare asa de dramatic cum crezi tu, am lucruri mult ma importante.
Scartaitul usii se termina cu ecoul intalnirii dintre tocul de lemn gaunos si usa grea. Asistenta porni grabita pe scari, aruncand o privire in spate sa vada ce se mai intampla pe hol, cu impresia ca avea sa se intoarca curand sa se implice in faptele de pe acest hol.