Octavian Paler, 2006
"Am uneori tentatia sa zic mi-e jena, mi-e rusine sa recunosc ca sunt roman. Si rămân român, nu am ce face pentru ca asta face parte din destinul meu si nenorocirea mea este ca nu pot sa inchid usa si sa nu mai stiu ce se petrece in strada, dincolo de ea. Pentru mine, Romania e o fatalitate. Adica, m-am nascut roman si nu am cum sa ies din acest destin. Cu alte cuvinte, o sa-mi iubesc tara chiar daca va fi condusa de canalii si lepadaturi. Nu ma intereseaza, dar imi pastrez unicul drept care mi-a ramas dupa iluzii, dupa dezamagiri, dupa revolta, ultimul meu refugiu e dispretul"
"Eu imi sfarsesc viata urat. Imi sfarsesc viata, pentru ca nu mai am mult pana probabil voi inchide prăvălia. Si sunt in situatia acum, in 2006, la 80 de ani, sa spun ca nu mai cred in nimic. Sau aproape in nimic. Nu mai cred in democratie, nu mai cred in capitalism, nu mai cred nici in libertate, dupa ce am crezut ca acestea sunt valori paradisiace .Mai cred in dragoste si in mizantropie (..) si sunt foarte trist pentru ca indiferent ce se va intampla cu aceasta tara, nu mi-e indiferenta soarta ei. Eu chiar cred in ce-am scris, ca un om normal are intr-adevar o singura patrie, restul sunt tări. Am aceasta patrie si sunt exasperat defapt, vazand ca am ajuns intr-un final de istorie si nu-si dau seama politicienii de astazi. Eu va intreb pe dumneavostra, sa imi spuneti cinstit, voi in ce mai credeti astazi?
Scriitorul Octavian Paler a incetat din viata luni, 7 mai 2007, in urma unui atac de cord. Avea aproape 81 de ani si se pare, o mare durere in suflet, pe care inima nu a mai suportat-o.
Tot ce as putea spune in legatura cu politica, in situatia de acum, cand majoritatea blogurilor mustesc de subiectele pe aceasta tema, este exprimat in aceste cuvinte ale lui Octavian Paler. Am o sila imensa pentru situatia prezenta, cand fiecare incearca sa duca o campanie de convingere absurda. Ne mintim ca o sa fie bine, si ramane o enigma pentru mine siguranta asta. Atacul la persoana a inlocuit in toatalitate critica la fapte, acum cand poti dezamagi foarte usor prin simpla aderenta la o idee, aderenta uneori departe de a fi sustinere. Esti anulat ca persoana si condamnat laolalta cu colectivitatea in care esti situat fara voia ta. Sunt foarte suparat pe modul de gandire, nu pentru faptul ca nu gandesc si ei ca mine. Recunosc ca ar trebui sa ma bucure aceste inititative, ca se lupta pentru o credinta, indeosebi tinerii, insa ceva ma opreste. Nu suport sa vad cat de usor cad prada manipularii din mass media. Nu pot sa admir spiritul gregar care se manifesta, psihologia colectiva care se substituie oricarei judecati proprii, originale, intr-adevar toate acestea datorita unor frustari printre ale caror cauze se numara si clasa politica din Romania. Am ajuns la o varsta la care au inceput sa ni se fixeze conceptele de stat, de societate, ne simtim indeajuns de puternici ca sa indepartam pericolele care ne amentinta. Dar unde ati stat ascunsi pana acum?
Acum, e mai simplu, pentru ca esti pus sa alegi, avem iluzia ca depinde foarte mult de noi, ca suntem promotorii schimbarii, insa ca un idealist, socot ca ar fi fost infinit mai frumos sa alegem singuri, dinainte, in maruntele noastre vieti, construind ceva frumos de jos in sus. Mai bine ne consideram ratati de altii, prinsi in capcane din care cautam orbeste sa scapam. Important este insa cum scapam, nevatamati sau teferi? Extrem de periculos este sa nu cadem in capcane mai adanci, sapate de noi. Nu am intalnit atata ura canlizata impotriva unui om, fiecare porneste la drum convins ca acum ori niciodata trebuia taiat si spanzurat UN SINGUR vinovat pentru toate rele. Aceasta alegere este decisiva, urmeaza mantuirea apoi. De ce sunteti orbi, feriti-va de-acum de suferinte ulterioare. Nu intelegi ca orice speranta se intoarce mereu ca un bumerang, transfigurata in blestem sau fericire? Nu vedeti ca nu putem schimba destinul acestei tari, nu vom face decat sa il prelungim...
Principala trasatura a romanilor nu este umorul, ci naivitatea. Suntem un popor inclinat spre tragism, am suportat multe greutati de-a lungul istoriei, prea multe, si nu ne invatam minte niciodata.
Aceste alegeri, culmea, nu m-au facut sa ma gandesc la viitorul tarii, la viitorul meu, ci m-au intors cu fata catre oamenii din jurul meu. Oameni care au reusit sa ma sperie mai mult ca oricand. O spun sincer, desi pare fals. Am vazut puterea in ochii lor. Este unanim recunoscut faptul ca mai multi oameni pot cadea de acord asupra unui lucru, chiar daca acesta nu este un adevar. Am fost dezamagit de persoane apropiate, de la care aveam asteptari. Odata realizat acest lucru, ramai singur.Esti respins, oricum te simteam de la sine izolat de restul lumii.E o lume trista tara in care traim, ne prefacem ca suntem fericiti. Lucrul care ma ingrijoreaza este acela ca nu stiu daca eu gandesc bine. Poate eu gresesc, dar oricum nu vreau sa fiu ca ei, chiar daca, repet, gresesc. Au fost atat de rai acesti 5 ani, ce fapte abominabile s-au intamplat, fapte pe care eu nu le cunosc. Va rog, ajutati-ma si pe mine sa inteleg, voi putinii mei cititori, caci blogul meu este departe de a fi popular. Este un blog micut, ratacit in subiecte abstracte, departe de concret si de interesul potentialilor amatori. Din cinci in cinci ani ni se pune o stampila in mana, avem iluzia puterii in palme, si atunci ne compartam irational, ca oile.Dupa ce se termina alegerile, plecam capul in pamant, uitam si ne vedem de vietile noastre mai departe. Observan compartamentul romanilor, cred ca am gasit si raspunsul la intrebarea cum a putut functiona comunismul la acel ingrozitor nivel in Romania. Raspunsul m-a pus in fata unei realitati crude. A fost o masinarie facuta sa funcioneze peste sufletele noastre, prin mintea noastra. Prinsi in tavalugul cotidian, romanii au uitat sa se opreasca sa mai judece putin. Au inteles gresit.
Nu voi mai critica clasa politica, pentru ca au facut-o destule persoane avizate inaintea mea. Da, ii condamn si pe ei, ii pun pe tot la zid. Tot dintre noi s-au ridicat. Politica e facuta pentru oameni, dar nu poate fi facuta de ei. Totusi avem pretentia sa il negam si pe Dumnezeu. Noi nu suntem in stare sa conducem o comuna, dar lumea! In politica nu poti condamna un singur om, pentru ca e imposibil ca acesta sa actioneze neinfluentat. Il condamnami ca statutul i-a permis sa schimbe, insa ar trebui sa ne gandim ca acesta, ca om, a fost practic incapabil sa o faca. Nu mai am putere nici pentru dispret, nu pot sa mai condamn pe nimeni, ma simt condamnat de toti, si mi-e greu sa inteleg cum a ajuns sa ma afecteze in asa hal politica, pe mine, care de obicei nu ma interesa. Ca si pentru multi alti, politica era acel lucru despre care scrie in ziare, pagini neinteresante peste care treceam, politica care se petrecea la televizor, undeva in Bucuresti, departe de noi. Acum incep sa o simt, si nu prin insitutii, ci prin oameni.
Despre Romania am aflat la scoala, cand mi s-a aratat harta care "arata ca un buchet de flori", desi mie mi se parea a semana mai mult cu un peste. Am cantat imnul, incercand un sentiment nou de mandire si adeziune. Mi s-a arata istoria, un Stefan cel Mare, un Mihai Viteazu, romanii care era mereu mai putin decat dusmanii si totusi reuseau sa invinga. Nu intelegeam pe vremea aia cum au ajutat ei Romania.Imi placeau pentru ca avea sabii, buzdugane si platose. Am plans cand turcii l-au omorat pe prietenul lui Stefanita din "Stejarul din Borzesti". I-am iubit pe romani si i-am urat pe turci.La 1 decembrie 1918 nu intelegeam cum s-a unit Romania. Uite acolo pe harta, Tara Romaneasca, Moldova, sunt alaturi, ce au facut practic romanii, au carat muntii, dealurile?. Cum adica au citit o proclamatie, atat? La vremea aia, pentru mine istoria insemna doar razboaie si ani. Atat. Acum, din pacate am intels cat de cat ce este istoria. Eu iubesc Romania pentru literatura si istoria zbuciumate, pentru alte cateva personalitati prezente si pentru ca asta e viata mea. Cum spunea Leibnitz "Traim in cea mai buna dintre toate lumine posibile"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu