Candelabrul parea doar un corp luminat care prelungea o lumina venita parca de nicaeri caci de-a lungul peretilor nu se zarea nici o ferestra. Cupola de deasupra candelabrului se agata de cateva umbre plapande dupa care se pierdea intr-un intuneric de nepatruns. Din tremurul cristalelor candelabrului tresareau sclipiri care deseneau pentru o clipa pe albul nehotarat al peretilor imagini fantomatice. Pasind incet pe culoar, privirea observa ca podeaua era formata dintr-un soi de gresie sau marmura care nu impresiona nici prin culoare, nici prin eleganta materialului ci doar prin racealea care strabatea ca un fulger talpa piciorului la fiecare pas facut. Atunci ea a realizat ca era desculta si purta un halat alb de spital care se intindea pana mai jos de genunchi si se inchidea pe piept cu cativa nasturi translucizi. Isi stranse manecile prea lungi in palma cu unghiile strangand ferm materialul subtire si cu capul aplecat continua sa paseasca fara sa mai ridice privirea. Inapoi nu privise deloc. Pentru nici o clipa nu avusese ideea ca ar putea fi intr-un simplu vis, desi locul acela cu o puternica nuanta de fantasma putea contribui din plin la aceasta convingere. Suparator i se parea albul orbitor din jur si grabi mersul cautand sa scape cat mai curand de el. Nu mai era nicidecum fascinata de acel loc, nu era interesata deloc nici de arhitectura, nu incerca sa ii caute vreun rol sau semnificatie si nicidecum nu vroia sa afle in ce masura ar fi putut fi explicat de o istorie a lui. Ce i se parea insa perfect normal, era ca trebuie sa mearga incontinuu, fara sa admire, nu astepand un scop ci cautandu-l.De la o varsta frageda fusese obisnuita in familie cu o viata destul de practica. Noaptea sa visezi, iar ziua sa traiesti, viata depinde numai de tine, nu exista niciun destin, astea sunt povesti, continua sa ii repete mama ei ori de cate ori i se parea ca fata ei alearga dupa idealuri. Nici nu realizase scarile pe care incepuse sa le urce cand se pomeni intr-o incapere mica in mijlocul careia se afla un scaun de piatra cenusie. Pe peretele din fata lui, i se opunea, exact pe aceasi directie o oglinda prinsa intr-o rama de de argint pe care erau sculptate niste flori care ii confereau o forma oarecum comuna. Oglina si scaunul adanceau senzatia de pustiu a camerei si pentru intaia data de cand era prinsa in acest joc straniu, se intreba daca asta era ce cauta. Cu o licarire de curiozitate se lasa usor in scauna, si dupa ce iti rezema mainile de marginile lui, ridica usor privirea in oglinda. In loc sa isi vada chipul, in oglinda se desfasura intregul hol prin care trecuse, insa daramat, cu peretii pe jumatate cazuti si candelabrul sfarmat in mii de bucati pe podeaua crapata de vechime. Bucati murdare de tencuiala aduceau prin contrast aminte de albul de odinioara. O imensa tristete o coplesi si in urmatorea clipa o tresarire puternica de inima ii cutremura intregul trup, iar intr-o incercare de evadare, pleoapele acoperira ochii. Dupa cateva secunde de astepare, ii deschise in oglinda.Acum, din oglinda se privea incremenita ca intr-un tablou. Si parca era decupata din eternitate aceasta imagine din oglinda si exista doar acolo, scaunul si ea erau in oglinda nu in fata oglinzii...
Soneria telefonului il smulse din somnul in care cazuse adanc odata ajuns acasa. Nu visase nimic, insa soneria stridenta il smulsese din acea stare de completa abandonare si se trezi brusc la realitate cu un singur gand: Laura!. O voce ii rasuna in timpane cu un ton oficial care incerca sa para totusi afectat: Ne pare rau domnule sa va anuntam, dar inima ei nu a rezistat unui al doilea infarct care se pare ca a lovit-o acum o jumatate de ora..Sincere condoleante...
Din mana moale, telefonul se desprinse izbindu-se puternic de covor..-Alo, domnu, mai sunteti pe fir..??
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu