Nu mai putea fi uluit uluit de intorsatura brusca pe care o luase viata lui in ultimele ore. De cateva minute bune trecuse de faza in care, in mintea incetosata, ii rasuna constant ecoul intrebarii: asa ceva nu se poate intampla, e imposibil, e doar un vis urat din care ma voi trezi. Se trezise intr-adevar, mintea ii era lucida, insa realitatea ramasese distorsionata. Pe calea rationala, va incerca sa gaseasca anumite argumente care sa il salveze de colaps, va trebui sa evite ca dezechilibrul moral, caci prezenta clipa de luciditate urma unei stari spirituale stapanite de disperare, abia acum completa agonie se disperase. Si o privea cum statea intinsa pe pat, inerta, cu parul imprastiat pe perna, urmarind cu clipiri dese din ochi tremurul buzelor palide la sarutul aerului. Pieptul se zbatea incet sub povarea respirarii. Paloarea pielii, laolalta cu expresia cadaverica a fetei, confereau imaginea perfecta a unei statui coborata de pe piedestal. Nu putea fi fascinat, il inebuneau pleoapele ei incremenita, avea certitudinea ca ea se chinuie indelung, asteptand o salvare, care din pacate nu putea venii din partea lui in acest moment. Socotea enervant de absurda situata iar chipul asistentei care aparea sistematic in tocul usii, cu vocea destul de stridenta pentru aceasta dramatica situatie in care se vedea prins, completau imaginea de banal. "De cate ori sa va spun domnule sa o lasati sa se odihneasca! O sa fie bine, ziceti merci ca nu s-a intamplat ce era sa se intample. De unde sa stim noi de unde vine rau, uite si eu pot sa ies acum in strada si sa ma calce tramvaiul. "Era a treia oara cand il intrerupea din marea de ganduri in care incepuse sa se innece. Orice ar fi fost fascinat de prezenta cutremuratoare din acel pat, adancita in inconstienta pe a carei fata tremura o lumina palida, de parca raza o urmarise de acolo sus, dar obosita de alergare se chinuia sa nu se stinga. Era frumoasa, irezistibil de frumoasa, femeia perfecta. O zeita. Si acum trebuia sa se aplece asupra ei, sa ii cuprinda mana cu degetele lungi si plapande in palma lui si sa o roage incet sa termine acest spectacol absurd si sa mearga acasa. Moartea e prea aburda ca sa sperie. Si cat ar putea sa insemne o viata de om? 20, 30..50 de ani? Sau pana ieri, azi sau pana maine cand strangand-o prea puternic in palme o sfarmi..Si sa termini pe un pat de flori..auzi clopotele care bat necontenic, turla bisericii prea inalta ca sa o cuprinzi dintr-o singura privire si un popa prea obisnuit ca sa mai para solemn. Si bulgari de pamant se vor sparge in lacrimi de capacul indiferent. Si gropile mereu prea adanci pentru vietile scurte. Ea facuse un infarct, a trecut pe sub ochii mortii care s-au inchis totusi in acea clipa. Acum doctorii ziceau ca e sub control situatia ei si a scapat. Ea a ramas un pic traumatizata, dar isi va reveni in curand, nu exista dubiu. E o chestiune de timp, vezi totul se leaga de timp.Depinde si de ea, cat de mult isi doreste sa traisca. Trebuie sa isi doreasca, viata ei e parte a vietii lui.
Sub pleoapele mate ochii cercetau fantasme pe ruinele unui castel. Sa fi fost asta viata mea? De sub daramaturi incepe sa se contureze o usa deschisa.In fata ii se arata un salon cu o cupola imensa in care trona un candelabru stins.... ( to be continued)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu