luni, 24 august 2009

Kipri, my name is Kipri

Obisnuiam sa stau minute in sir cu fruntea lipita de geamul ferestrei in timp ce sub resuflarea calda, se forma o pata de ceata pe care mai apoi scriam cu degetul numele meu, il priveam cum se forma cu fiecare litera adaugata si mi se parea destul de fascinanta aceasta operatie prin care printr-o anumite asociere literele capatau o semnificatie aparte. Stergeam apoi cu cu palma rece in care se formau picaturi si repetam aceasta operatiune pana devenea aproape un automatism. Incercam, nu neaparat sa contemplu bucata de viata care se perinda pe sub ferestra mea, cat sa surprind cate o frantura din viata fiecaruia si apoi ajutandu-ma de cate un gest care mi se parea simbolic si de expresia fetei, incercam sa reconstiui un tablou din viata fiecaruia, si dupa caz, ii admiram, imi era mila de ei, sau pur si simplu mi se parea anosta concluzia la care ajungeam. Atunci incepea sa ma enerveze acel mecanism al mintii mele prin care treceam la o simpla observatie la judecata, deoarece eram destul de constient ca sa realizez ca nu pot fi in masura sa analizez eu vietile oamenilor si pe deasupra sa mai trag si concluzii. Daca ei nu si-au dorit viata pe care o au si destinul i-a tarat dupa el fara a le da timp macare sa se zbata cat de cat? Sau poate au existat o serie de evenimente care au dus la la ratarea lor, i-au silit sa devieze de la drumul visat presarand-ul pe parcurs cu iluzii desarte. Dar cat de interesanti pareau atunci in ochii mei, in fiinta lor se strecura ceva eroic care facea din ei niste luptatori care au sfarsit glorios in lupta lor cu lumea. Erau eroi ai vietii lor, si ar fi fost frumos ca si ei sa creada asta, si incercaram sa caut ceva spectaculos si in viata mea. Nimic nu ma putea speria mai mult decat un viitor in care voi fi abandonat toate dorintele prezente convins ca altfel m-am chinuit indelung, ca am pierdut un timp pretios pe care l-as fi putut trai intr-un alt mod. Daca eu ma voi trada, atunci cu desavarsire totul a fost in zadar. Nu trebuie sa exageram cu atentia asupra propriei persoane, o constiina a intregii lumi ar fi mult mai utila.
Dupa ce imi amorteau picioarele sprijinte de calorifer, ma ridicam aruncand o ultima privire peste pata de pe geam care incepea sa stearga perfect simetric, incepand cu marginile, cu numele meu cu tot. Deschideam larg fereastra lasand sa patrunda in camera aerul rece de afara laolalta cu zgomotele si strigatele care anuntau agitatia de afara si ma asezam absent in canapeaua ingusta.Pe covor zaceau imprestiate, cu coperta in sus, cateva carti deschise la pagina de unde intrerupsesem lectura. Privindu-le culoarea copertilor mi se aratau ca niste fluturi adormiti pe florile covorului, si nu indrazneam sa le ridic, temandu-ma ca odata ce degetele vor atinge coperta, cartea va tresari si, deschisa la jumate va batea cu paginile aerul zburand in cele din urma pe ferestra deschisa. Atunci una dupa alta, fiecare carte se va ridica incet de pe covor, intregul raft de carti se va ridica zgomotos ca un stol de porumbei, vor dansa o vreme in jurul lustrei dupa care vor disparea pe fereastra inainte ca eu sa ma dezmeticesc si sa le pot opri din nebunia lor. Si ar fi trebuit sa invat, sa citesc atunci, dar un sentiment de cumplita inutilitate punea stapanire pe mine paralizand orice urma de vointa. Voiam sa evadez atat din acel spatiu cat si in plan temporal si de acolo, de la inaltimea anilor sa pot fi multumit de mine, stiam ca ma asteapta o etapa dificila si speram intr-o schimbare in bine, chiar daca acest bine putea fi o impresie data de ceea ce va urma imediat dupa, stiindu-ma scapat.Nu eram innebunit dupa viitor, nu il puteam astepta cu nerabdare atat timp cat nelinistea schimbarilor pe care le intrevedeam incepea sa ma ingrijoreze serios. Si mai erau inca atatea de vazut si de trait si credeam ca nu mai am timp!......[to be continued]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu