Zborul a incetat surd, cu o ultima falfaire prudenta. De indata ce talpa piciorului a atins pietricele imprastiate prin nisipul de pe alee un fior i-a strabatut intregul trup ca si cum prin toti nervii din corp ar fi fost strabatuti de pulbere de stele. Perceptia capata o noua dimensiune prin aceasta unica si prima senzatie. Un al saselea simt isi deschidea petalele in noapte luand ofranda intreaga fiinta corpul fiind doar calea de acces. Era intoarcerea la origini, la primordial. Acolo sus nu cunoscuse biruinta si deci nicio revolta launtrica nu il indemna sa evolueze, sa caute mai mult. Fiecare clipa era multiplicata la nesfarsit in marea eternitatii si el nu putea fi decat o copie fidela a starii dintr-o anume clipa, o perpetuare continuua si concreta a acelui sine. Regresia era o metamorfoza inversa si incompleta, caci acolo sus fusese larva si pe pamant fluture. Obisnuindu-se cu moartea, si de frica sa nu cada prada indiferentei, oamenii au inceput sa-si tese istoria. Asa au inceput sa se iubesca unii pe altii, si-au cuibarit in suflet ura, au iscat intrigi, razboaie, imperii, piramide..Si-a facut zei dupa chipul si asemanarea lor si lumii in care traiau. Cand teama de plictiseala i-a cuprins, si-au spart idolii si au facut altii. S-a ales un Dumnezeu care sa le justifice un rost in lume si si-a vazui apoi linistiti de treaba. Nu era timp pentru rabdare, au inceput sa scrie poezii si dintre ei s-au ridicat si cativa filosofi plini de intrebari. Nimic nu era in zadar, si asta nu pentru ca incercarile erau incunutate de lumina ci pentru ca oricum nimic nu avea sens si rost.
De sus vazuse o fata langa o fantana. Expresia fetei sugera captivitate. Se vedea jos langa ea stand si asteptand stapanit de curiozitate si mister, ceea ce nu mai facuse pana atunci. Nu stia daca aceasta imagine fantomatica era vis, profetie sau realitate. Apoi lumina de sus a devenit orbitoare.Coborat, a uitat si de fata si de sine si s-a pomenit cercetand vietile oamenilor. Curand a uitat sa zboare si a invatat sa moara.
Nu poti sa scrii despre ingeri, lumina si fluturi. Cuvintele se amesteca si nu gasesti niciun sens.
Totul capata aroma de jurnal de adolescent sentimental, slab. Nimic nu e structurat si multe nu isi au rostul aici. Printre randuri se intrezareste o filosofie precara, de doi bani. Concluzia e ca nu e cum as vrea eu sa fie si mi se pare ca lucrurile nu merg cum ar fi trebuit sa fie. Ma privesc in cioburi de oglinda si ma vad in bucati. Peste cateva ceasuri poate voi crede altceva, deci in concluzie o sa continuui sa aberez pana la limita care va aduce exasperarea de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu