Din pamant, la intervale de cateva minute, se auzeau tunete inabusite ca de nori ingropati adanc in pamant. Tunetele nu erau urmate de fulgere, ci de crapaturi sinuoase in scoarta, de-a lungul carora rasareau lalele rosii si negre. Imobocite, odata iesite, isi deschideau petalele intru-un suras chemat din adancuri, care urca pe radacini pana sus in bobocul gingas. Parfumul ametitor, as spune halucinant de ametitor, te facea sa iti doresti cu ardoare sa smulgi o floare. Odata aplecat asupra ei insa, acestea se retrageau in pamant, in acelasi timp inchizandu-si petalele. Crapaturile se astupau de la sine, si nu mai ramanea nicio urma a ceea ce a fost. Ma intrebam de ce nu vorbea nimeni despre aceste lucuri deosebite care se gaseau in acest taram. Poate din convingerea ca nimeni nu ii va crede, sau pentru ca intrati in acest taram se aflau sub puterea unei magii care se destrama indata ce il paraseai. Mi se parea imposibil sa consider ca acest loc sa afla pe o planeta, parte a unui sistem solar, la randul sau integrat intr-un univers infinit. Nu voiam sa cred ca tot niste atomi se legasera dupa aceleasi legi fizice pentru a forma toata substanta din jurul meu. Nu imi doream ca lumea aceasta sa se supuna unui soare, nu o voiam dependenta de o istorie a realitatii. Putea fi o evolutie a lumii intr-o directie abstracta prin simplul fapt ca renuntase la conformitatea cu care ma obisnuise prezentul. Dar nu, tot se gaseau lucruri pamantesti si cu siguranta Zenhar nu era numai conducatorul ci si creatorul acestei lumi. Spun lume, pentru ca simturile iti spuneau ca ai parasit lumea printr-o transcendenta, nu printr-o simpla calatorie, nu simteai ca doar ai mers departe de tara ta, intr-un loc strain, insa pozitionat geografic astfel incat sa poate fi localizat pe o harta intr-o zona comparabila cu zona in care se afla tara ta. Aceasta nu era un teritoriu, ci o alta lume, de care nu te puteai indoi ca este cel putin paralela cu lumea noastra, o tranzitie a spiritului prin care cunosteai o alta forma a existentei tale.
Contempland, am ajuns in palat, in fata tronului lui Zenhar. Inainte sa ii spun pentru ce am venit, a ridicat putin mana de pe sceptru, aratand spre copil. O fata care arata intocmai cum ar trebui sa arate ingerii, ca entitati feminie, mi-a luat copilul din brate si a pornit cu el pe niste scari intortocheata pana am pierdut-o din priviri.In tot acest timp, nimeni nu a scos niciun cuvant. (to be continued..)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu