Nu foarte departe de lumea noastra, se afla o lumea in care copacii au in loc de frunze picaturi de apa. Arata ca niste bobite mici de cristal, prinse ca niste cercelusi de crengile intortocheate. Pe acesti copaci suavi, locuitori acestor lumi vor sa ii scutere ca sa culeaga fiecare nota muzicala care se desprinde din ciocnirea micutelor cristale. Cantecul hipnotizeza doar compus in imaginatia lor, caci picaturile sunt mute precum singuratatea. Atinse una de alta, se intrepatrund, se unesc sau aluneca netede una peste alta. Totul, in linistea unui cimitir pe inserate. Ei, copacii, nu mai au umbre ci curcubee suprapuse ierbii de la radacina lor. Cand e soare, aleile parc construite peste aceste curcubee, asemenea unor stradute suspendate undeva la mijlocul unui cer de dupa ploaie. Daca te-ai opri in fata acestui copac, te-ai vedea in o mie de oglinjoare, tu, prins in globuletele translucide si agatat in toate crengile. Ai merge asa cu sufletul atarnat in fiecare copac. Te intorci din drum, il chemi, ii faci semn cu mana sa te urmeze, dar el ramane tot acolo. Te urmareste imaginea ta curios redusa la diapozitive taiate din fiecare ipostaza in care te-ai aratat in plimbarea ta. Sufletul a iesit bine, zambind in toate diapozitivele, si abia astepti sa ajungi in camaruta ta intunecata sa il poti developa. Dar acum nu mai vrea sa vina dupa tine, sare din copac in copac, din lacrima in lacrima, si cand ma intorci capul, e tot acolo, copiat in fiecare picatura.
Din cand in cand, in aceasta lume, vantul bate cu valuri de toamna si imprastie picaturile pe strazi, pe blocuri, la margini de paduri aramii sub toamna plutitoare.Dupa ce se odihneste uitat, caci acesti locuitori nu privesc in jos niciodata, covorul de margele transparente se scurge din aceasta lume devenita mohorata, si aduce ploaia noastra. Ca sa compenseze suferinta venita in lumea lor originara, inainte de o parasi, picaturile promit ca ajunse in lumea noastra, vor aduce tristete, rareori bucurie.
Daca faci multe greseli, incepe sa iti fie frica de tine. Ca sa scapi de frica, trebuie sa gasesti vinovati pentru greseli. Incepi cu viata, si din cand in cand mai particularizezi.
Din cand in cand, lumea se blocheaza. Fragmenteza ca un joc rulat pe un calculator mult prea slab pentru cerintele lui. Atunci culorile de pe autobuze ramana in urma, vorbele o iau inainte buzelor, astfaltul se innegreste. Strazile deviaza si se opresc direct in blocuri. Ciorile raman incremenite in cer, dispar si apar pe sub alti nori. Tu ramai mereu in urma tuturor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu