Pentru mine, multi oameni sunt doar propozitii. Cand cineva ma intreaba despre "cutare", instantaneuu imi vin in minte niste cuvinte ale respectivului, cuvinte spuse de el si care in mintea mea il definesc. Astfel, cand mi-l imaginez ca partas la intamplari la care nu a fost prezent, imi inchipui ca ar fi folosit cuvintele cu care m-a obisnuit pe mine. Bineinteles ca ma insel amarnic si acesti oameni nu inceteaza sa ma uimeasca permanent. Dar ma dezvat de obiceiul meu, si atunci nu fac decat sa le schimb propozitia cu cea noua. Unii dintre ei au ticuri de limbaj, ticuri pe care le avem cu totii daca ma gandesc mai bine. Orice intrebare, informatie ii spui, el incepe prin a te aproba, nuantand intensitatea sinceritatii prin inflexiuni ale vocii. "Daaa...lasa o virgula de gandire si apoi iti tranteste un dar legat de o explicatie originala sau de un raspuns auzit la altii care i s-a parut lui mai plauzibil. Acestia sunt mai intai previzibili, si apoi surprinzatori.
O alta categorie contine persoanele care orice le zici, neaga mai intai, facand din start o bagatela din ce zici tu. Acestia sunt genul care folosesc multe exemple ca sa iti nimiceasca convingerea. "Nuu..nu e asa..poi uita-te si tu la "cutare". "Ti se pare aglomerat? Nu e..poi am stat eu ieri o juma' de ora pana sa ajung la facultate. La ora asta nu e trafic. Acum s-a oprit ca e rosu la semafor". Aceste persoane te surpind mereu, insa pe termen scurt, caci de multe ori devin enervante si sfarsesti prin a deveni inhibat in fata lor.
Chiar daca par stersi, oamenii tacuti se dovedesc interesanti la o analiza amanuntita. Pentru ca fiecare propozitie se descatuseaza cu efort interior din partea lor, acesta capata valoarea pietrelor pretioase. Cu cat e mai rar, mai greu de gasit, cu atat devin mai scumpe. Acesti oameni, introvertiti, dupa ce isi dovedesc originalitatea, devenind interesanti pentru tine, se dovedesc prieteni de nadejde, cu atat mai mult cu cat de simti special pentru ca ai te-ai dovedit o persoana demna de atentia lor, un om in fata caruia sa isi poata dezvalui sufletului fara retineri.
Unuia ii intrase odata in cap ca daca nu am mai vorbi pe strazi, blocurile nu ar mai arata atata de dezolant. Sunetele lovesc in zugraveala, o desprind de pe ziduri, nu uniform, ci agresiv, ca o sfasiere. Blocurile se stramba de durere, si cica daca ne-am uitat atent la ele, am vedea cum s-au deformat, acum sunt toate desenate numai cu linii curbe. De parca nu ar fi de ajuns, mai sunt si acele vorbe care intai ard in noi, si cand ies, sunt numai cenusa care se depune pe blocuri. Asa ca spunea ca ar trebui sa existe campanii si pentru salvarea blocurilor, nu numai nebunia asta de ecologie. In natura e un ciclu puternic, nu o sa reusim sa il distrugem asa usor, sustinea el, dar ce te faci cu blocurile? Daca nu incetam odata cu strigatele noastre, o sa macinam, rand pe randm toate blocurile. Atunci, treptat , orasul o sa cada pe noi. De abia apoi o sa putem sa ne plangem ca orasul ne sufoca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu