Cand sunt mici, copiii se joaca cu jucarii. Cand cresc, se joaca cu viata lor.Se ascund dupa ani, joaca prinselea cu vise si baba oarba mai tot timpul. Se leaga la ochii, asculta de altii si uita sa isi mai descopere ochii. Cat de frumos se transformau lucurile in copilarie, sub privirile noastre! Totul, oamenii, viitorul, amintirile, erau atat de fermecatoare. Nu departe de casa bunicilor, intr-o vale, se afla o sonda parasita, ruginita, cu volane multe de fier si o gropa cu apa statuta de unde pescuiam broaste cu bete de lemn. Acea sonda era pentru imaginatia mea un lut desavarsit, perfect, din care puteam construi lucruri dorite cu sarg de mine. Sonda acea a fost pe rand, vapor, tractor, masina, turnul Eiffel si multe altele. Aspectul degradant al locului, fiarele ruginite, ingropate in pamant, si alte instalatii dezafectate imi trezeau un interes nespus, aminteau de vremuri glorioase, insa din cine stie ce motiv se prabusise totul. Avea misterul unor constructii megalitice...
Acum vreo 2 ani, sonda a fost restaurata si totul e nou pe acolo. Ei nu stiu ca au distrus totul, i-am urat din suflet cand am vazut ce au facut. Am ramas cu amintirea sondei. As fi vrut totusi sa o mai vad macar odata, voiam sa incerc sa o transform o ultima data in ceva, sa vad daca mai functioneza. As fi facut din ea o masina a timpului. Cine stie, poate nu era in imaginatia mea totul, poate chiar era ceva magic in sonda aia. Nu voi afla niciodata.
O viata de poveste..Cand te faci mare, incepi sa etichetezi totul pe parcurs.Nu mai ai voie sa inventezi atat de mult.
Timpul ne restrange cu fiecare secunda imaginatia.Privirea noastra nu mai e refractata de obiecte si fiinte, cade perpendicular pe ele si atat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu