enigma de octombrie (III)

Tanti Anuta nu primise cu ochi buni vestea mutarii si Lorena avea acum remuscari gandindu-se la faptul ca oarecum o tradase pe batrana. "Ce o sa faca ea acum singura, ca tine la ea ca la copilul ei si ii vrea doar binele. Asta e, stie ca asa a fost sortita de Dumnezeu sa moara singura in casa." Probabil batrana retraia cine stie ce amintire neplacuta, poate ca o lasase barbatul pentru alta, desi intelesese ca e vaduva, dar poate inainte de moarte altcineva ii rapise sotul. "-Tanti, ma mut cu George, iesim si noi mai ieftin daca stam amandoi, alor mei nu le prea merge bine pe la serviciu, stiti, stau cam prost cu banii. "Si a inteles-o destul de repede tanti, trecand rapid de la drama existentiala la cea materiala, dupa ce Lorena a asigurat-o ca ii plateste luna intreaga, chiar si cea viitoare, si ca o sa vina sa o viziteze destul de des. Problema lu' tanti era acum ca nu poate sa gaseasca pe altcineva acum, ca toti studentii si-au gasit deja. "Lasa tanti, nu mai cauta ca iti gaseasc eu, dar deocamdata luna asta sa nu cauti pe nimeni. Intre lacrimile Tanti Anutei, care acum trecuse peste starea de uimire ajungand la regretul ca pierde o "fata asa buna, care nu a suparat-o cu nimic, frumoasa si desteapta" si cateva cani de ceai calmant, Lorena isi stransese toate hainele si cartile in geamantan. George nu reusise sa vina cu ea in acea zi, si Lorena se hotarase sa faca de una singura mutarea, respectiv sa ii dea de una singura vestea lui tanti, din considerentul ca e responsibilitatea ei si ca prezenta lui George ar fi starnit ura in batrana tradata din cauza dragostei pe care o purta fata baiatului. Totusi, chinuindu-se cu geamantanul destul de greu si voluminos pentru faptura ei delicata, cum au judecat-o probabil toti trecatorii pe langa care trecuse, s-a gandit ca ar fi fost bine sa il sune pe George sa o ajute. Dar toate astea avea menirea de a constitui o surpriza, demonstrandu-i astfel dorinta ei de a-i fi alaturi.
Acum, in metrou, lipita cu fata de geam, vedea reflectat chipul tanti Anutei in toate batranele inghesuite si mereu ursuze. Probabil ca se plange acum la toate vecinele asteptand compasiune din partea lor, compasiune pe care o considera falsa, toate batranele se prefac induiosate de probleme altora, dar in sinea lor se bucura ca au aflat detalii picante pe care sa le transimita, si de altfel simt si o multumire personala legata de faptul ca nu ele nu au trecut prin astfel de necazuri.
Cobori la Universitate gandindu-se ca nu ar trebui sa le judece atat de aspru pe bunicute, poate ea la randul ei va deveni o batranica insportabila care a strans de-a lungul vietii toate neimplinirie si regretele, si, fara speranta, cand timpul nu va mai avea ce sa ii rapeasca, nu va avea altceva de facult decat sa le imparta si celor din jur din suferinta ei. Era doua jumatate si miercurea Radu terminase cururile de curand. O astepta in fata Literelor, cu un trandafir rosu in mana stanga, iar in dreapta avea o tigara abia aprinsa pe care insa o arunca la vederea ei. Cele trei chistoace de la picioarele lui dovedeau ca o astepta de cateva minute bune.
-Buna draga! Mi-ai lipsit mult!Cum a fost acasa? O intreba cu expresie a fetei care radia de fericire, dupa care o saruta scurt si ii intinse trandafirul.
-A fost ok. Nu am facut mare lucru. Mergem in Cismigiu, nu? Mai intai vreau sa imi iau ceva de mancare..
-Luam de la Mac, nici eu nu am mancat. Mereu, la ultimul curs, foamea de cunostine, slaba de altfel, e inlocuita de adevarata foame.
O lua de mana si pornirea alaturi pe strada, calcand cu pasi mici pe umbra imensa a Universtitati care intuneca asfaltul intr-un paralelogram trecator, de parca un nor s-a oprit acolo si a udat cu lacrimile lui asfaltul cu o precizie geometrica.

Radu era tandru, calm, uneori prea visator, fara sa fie naiv insa. Tocmai atunci cand era convins de un adevar si incerca sa il practice, putea fi socotit naiv pentru ca el credea ca si ceilalti sunt constienti de acel lucru. Inocenta asta a lui, care facea din el un om care coboara idealurile pe pamant, ii dadeau un aer de invins in raport cu societatea. Invins tocmai de societate, de colegi, de familie si de prieteni, societatea in care vedea el valori invizibile pentru altii. Fiecare om trebuia sa aiba sacrul lui, acel pachet de principii dupa care sa isi organizeze viata, incepand cu religia si sfarsind cu marca de masina preferata pe care doreste sa o achizitioneze. Ce nu vedea el erau falsele valori, ratiunea alterata si inversunarea cu care se avantau ceilalti in existentele lor haotice. Mai mult decat atat, aceste "pacate contemporane", cum le numea el, il infectasera si pe el, le avea in sange, era o mostenire genetica a spiriului si momentan puteau fi intr-o stare de incubatie; alimentate de rautatea si indiferenta din jur, aveau sa iasa intr-o zi la iveala si sa faca din el o copie fara identitate, ucigand tot ce credea el original in fiinta lui. Lorena vazuse in aceste calitati ale sale adevarate virtuti si e indragostise de el in Regie, cand iesise la o bere cu colegele de grupa. Era varul unei colege, student la Litere, si se pare ca el fusese imdediat atras de fata cu trasaturi de zeitate mitologica. "Nu va dura mult pana si ceilalti oameni isi vor da seama de latura ta divina, si atunci se va intemeia o noua religie. O sa mergem impresuna sa cautam un nou Olimp caci Bucurestiul nu pare prea potrivit pentru tine. Vreau sa-mi spui, frumoasa.....?
-Lorena...
-..cine te-a iubit/Cati au plans nebuni dupa tine/Si cati au murit.
-Inca caut sa aflu cine ma iubeste, cred ca a plans un coleg din clasa a 3 a dupa mine cand m-am mutat la alta clasa, iar de murit..sa zicem ca ar fi dovada suprema pentru raspunsul de la intrebarea unu."
Cam asa incepuse povestea lor, poate acea intalnire fusese doar anuntul unei idile plina de romantism, mai tarziu se trezise ca fiind parte din povestea care curgea lin, fara suspans si rasturnari de situatie.O simpla poveste de dragoste.

Statea pe o banca si admirau privelistea oferita de lac dimineata, cu sclipiri de soare in oglinda apei. Aerul era putin rece si aducea mireasma padurii de toamna.
-Eu cred ca dragostea e posibila tocmai prin faptul ca suntem unici fiecare in felul nostru. Nu exista decat un el si o ea, in incercarea reconsituirii cuplului paradisiac. Asta e dragostea pura, care din pacate e descoperita de putini in viata. Cat ai fost plecata, mi-am dat seama ca un te pot inlocuii cu nimeni.
-Vrei sa spui ca in dragoste, el si ea sunt sortiti unul altuia si ca nu exista decat o singura posibilitate de implinire, restul fiind ce? Suferinta, esec, demonstratie ca nu ai gasit inca dragostea si ca trebuie sa mai cauti?
-Nu ca suntem soriti unul altuia, vreau sa zic ca e ceva mai presus de intelegerea noastra care ne face sa simtim ca dragostea nu poate existea decat prin persoana iubita, orice alternativa ar fi plina de minusuri. Nu zic ca ne e hotarat de undeva de sus, pentru ca asta ar insemna neaparat si o implinire.
-Poi si deci restul relatiilor sunt suferinte fara implicarea dragostei? Lorena era mai mult curioasa decat inversunata sa ii demonstreze contrariul.
-Dragoste este acel sentiment pe care il simtii pentru o persoana, chiar daca toata viata nu vei resusi sa ai o relatie cu aceea persoana. In adancul sufletului vei stii ca aceea a fost povestea ta de dragoste.
-Aici poti sa ai dreptate, te indragostesti de un gest, de un zambet, de o farama din gandurile lui, si realizezi ca astea sunt doar ale acelei fiinte, si farmecul este ca numai ea iti poate satisface setea de iubire tocmai prin simpla ei existenta. E de ajuns sa stii ca exista..Lorena devenise ganditoare.Continua pe un ton calm:
-Se aseamana cu conceptia lui Eliade despre sacru si profan."Ciclul cosmic contine o creatie, o existenta, iar istoria distruge asa ceva".Deci o singura poveste de dragoste in viata, distrusa sau imposibile din cauza banalitatilor vietii de care te impiedici. Enumar aici:societate, familie, prejudecati. Eliade mai spune "ca timpul sacru este acel timp originar in care lumea a fost creata. Este timp care genereaza, in care lumea se naste, in care aflam arhetipurile, miturile si simbolurile. Puritatea lui conduce la nostagia lui. In timpul sacru duarata este clipa eterna si in el nu exista teroarea istoriei. Timpul sacru e timplu paradisiac, timpul adamic. Timpul profan este trait de om, e timpul istoric, desacralizat si imbibat de evenimente. El se desfasasoara potrivit sagetii timpului (trecut-prezent-viitor) si, cu cat se departeaza de timpul originar, cu atat uitarea devine mai mare"
Ne cautam dragostea intr-un mediu ostil, care de multe ori reuseste sa ne impiedice sa o atingem. Analogia cu teoria lui Eliade mi se pare corecta, pentru ca odata atinsa dragostea, celalalte aspecte ale existentei isi pierd din importanta, devin doar un adaos in existenta noastra. Putem spune ca am atins acel timp sacru, pur in care nu mai suntem terorizati de istorie pe care as numi-o aici asteptarea iluzorie. Timpul profan este tocmai mediul care ne impiedica prin absurditatea conventiilor, inventate tot de noi, sa ne implinim dragostea.
George o ascultase cu atentie, si ii urmarea ochii incercand sa descopere ce o framanta pe fata de alturi, se vedea ca in fiinta ei e ceva care o macina si ii da un aer de martira.
-"Necesitatea vesnicului reinceput sta in ceea ce Eliade numeste nostalgia originilor .O intalnim in toate mitologiile si este teoretizata de Nietzche ca doctrina e eternei reintoarceri a identicului". Intocmai cum eu ma simt legat de acel eu din copilarie, din trecut mai exact, care ma face sa imi dau seama ca nu m-am schimbat atat de mult de-a lungul anilor. Am doar o inima si un singur suflet. Nostalgia originilor e dorul acela de dragoste pe care il simtim cand suntem singuri si ne dorim sa fim iubiti.

Discutia se incheie brusc dupa ce Lorena citii incruntata un mesaj si hotari sa plece cu promisiunea unei intalniri a doua zi in acelasi loc.

Viata alturi de George, in garsoniera lor micuta, devenise pe nesimtite un lucru perfect normal, intocmai cum intuise el in dimineata aceea de octombrie cand o vizitase prima data. Batranele nemultumite la inceput, se obisnuisera de asemenea cu noii locatari si primisera in viata lor noul cuplu de la 3, linistit, care nu dadea chefuri, nu facea galagie, platea intretinerea la timp si le ajuta de multe ori sa urce plasele, ba chiar uneori, le ajuta si cu piata. Lorena avea mult timp sa citeasca fara sa fie deranjata, nu isi mai tinea hainele mototolite pe scaun iar paltonul de toamna era pus frumos pe umeras in dulap, alaturi de camasile lui Geroge pe care le calca constiincioasa. Lorena se trezea dimineata devreme si facea cafeaua tare si cu mult zahar. George nu isi pierduse simtul umorului, ii cumpara tigari si ieseau destul de des la plimbari. Nu intrase intr-o viata monotona, cum avea impresia de multe ori. Era o viata pur si simplu normala. Totusi Lorena, dimineata se mai trezea si cand isi privea fata in oglinda, lacrimi mari ii inundau ochii arzandu-i obrajii in calatoria lor spre chiuveta.

Acum era din noua toamna, tanti Anuta nu ii gasise inca o inlocuitoare si Lorena o vizita de multe ori, chiar si cu George, o simtea ca pe o bunica. George era fericit, asa cum vrusese, doar de cateva ori o adiere de tristete ii intuneca pentru o clipa privirea, cand Lorena pleca destul de des in timpul saptamanii sa se intalneasca cu Maria unde zabovea ore multe fara sa dea niciun semn. De cate ori se oferise sa o insoteasca, ea il refuzase invocand diverse motive destul de plauzibile.
Radu o astepta in fata Teatrului National, ca de obicei, cu un trandafir rosu in mana.
Dupa ce primii sarutul, fata Lorenei incepu sa fie brazdata de lacrimi care curgeau grabite din ochii tristi.
-Imi pare rau Radu, dar trebuie sa ne despartim. Te rog sa nu ma mai cauti o vreme. Nu uita ca te iubesc!
-Lorena?..Ce-i cu tine? De ce imi faci asta, ce s-a intamplat? De la uimire, fata lua o expresie cadaverica iar ochii erau inspaimantati ca in fata unei tragedii inevitabile.
-O sa iti explic mai tarziu, te rog sa nu ma mai cauti o vreme. Acum doare prea tare ca sa iti explic. Si pe tine te doare, as vrea sa ma poti intelege.
-Inteleg....te voi pierde...Dragostea nu moare niciodata. A venit timpul sa vedem daca mai rezista teoriile noastre despre dragoste, nu? Si eu te iubesc, si tocmai de asta, nu iti cer mai multe explicatii. Am incredere in tine. Nu are sens sa iti spun suferinta ale carei gheare deja mi s-au infipt in inima. Ramas bun..iubito!
-Radu..ai sa ma ierti vreodata? Radu arunca trandafirul cu un gest normal, cum ar fi aruncat tigara, nu vroia sa faca gesturi monumentale, isi aprinse o tigara si se indeparta grabit, ca si cum ar fi avut de rezolvat cine stie ce treburi ce nu suportau amanare.

Seara, Geroge statea pe marginea patului cu capul sprijint in palme si plangea.
Lorena aproape terminase de facut bagajul si se pare ca daduse ceva explicatii care insa nu ii explicau nici pe departe gestul.
-Ma parasesti pentru altul, te muti la el, nu e buna garsonierea noastra!
Sau nu esti normala la cap, asa dintr-o data dai peste cap viata oamenilor! Cum poti sa fii atat de egoista, esti un monstru daca imi faci asta..Off..as vrea sa te pot uri..
-Ascuta George, vreau o schimbare, simt ca nu sunt inca pregatita pentru o casnicie. Ma gasesti la tanti Anuta cand te calmezi si mai stam de vorba. Poti incerca sa ma urasti, eu tot o sa te iubesc si iti sunt recunoscatoare pentru tot ce ai facut pentru mine. Ramas bun!
Pe scara, vecinele o priveau nedumerite, si isi dadeau coate. Pareau uimite si triste totusi de intorsatura pe care o luase viata cuplului de la 3. In loc sa barfeasca, una din ele exclama gatuita:
-Pacat de tinerii astia frumosi, na, asa e viata asta, esti lasat sa o duci pana la capat cu bune si rele. Da stiti ca astazi nu am mai gasit la gunoi trandafirul ala rosu pe care il gaseam de obicei?..O fi si asta un semn rau sa stiti!!

Tanti Anuta o primii bucuroasa si se multumii cu putinele explicatii. E bine ca nu o daduse afara din casa baiatul, asa cum patise nepoata-sa. "-Nu tanti, eu am plecat, ai sa vezi ca o sa mai vina pe la mata aici sa ne intalnim".
Lorena statea intinsa pe pat si simtea ca nu mai are lacrimi. Simtea o profunda mila pentru toate persoanele din jurul ei, si mai ales se simtea invinsa din nou de viata careo silea mereu sa aleaga. "Mi-e rusina de ce sunt. Am ramas doar cu filosofia, e timpul sa vad cat imi este de folos. J. Paul Sartre spunea in Fiinta si Neantul ca "prin rusine inteleg relatia intima a eului cu eul: am descoperit in rusine un aspect al fiintei mele. Rusinea este, la origine, un fenomen de reflectie (...) rusinea, in structura sa prima si originara, este rusinea fata de cineva sau in fata cuiva. Cand fac un gest, stangaci sau vulgar, aces gest porneste din mine, nu-l judec, nici nu-l condamn, il traiesc pur si simplu, il indeplinesc in cheia lui pentru sine. Prin natura ei, rusinea este recunoastere. Eu reconosc ca sunt asa cum ma vede celalalt."
Dar imi este atat de rusine de mine, am coborat pe cele mai joase trepte ale abjectiei, am dus o viata dubla, acelasi peronaj in povesti diferite, am crezut ca pot sa impart dragoste fara sacrificii. Parasindu-i pe amandoi, am crezut ca ma sacrific pe mine, dar de fapt le-am facut un rau ireparabil, am pacatuit in fata lor atata timp, orbita de dragoste, am trait un egoism excesiv. Am vrut mai mult decat mi se cuvine. Nu merit decat singuratate. Ma condamn la singuratate. Sper sa imi fie de ajuns amintirea, pe care as vrea sa o pastrez neintinata de rolul meu, pentru a putea supravietui. Simt lasitatea ca pe un ghimpele din inima pe care il voi purta toata viata ca pe un blestem...Pe ruinele fostei vieti o sa incep sa contruiesc o viata noua.

Bucurestiul a ramas la fel de agitat, parca ceva mai cenusiu si mohorat precum croncanitul ciorilor zburlite din Cismigiu in miez de noapte.