Kant

Cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine

Mai mult ma taram decat mergeam, pe holul de la 2 in cautarea urmatoarei sali de curs, cand am vazut pe un perete un afis interesant. Citesc afise cand sunt plictisit, iar la facultate, in ultimul timp mai mereu sunt plictisit, deci la facultate citesc afise. "Curs facultativ de filosofie". In afara de adresa, pret si alte informatii neinteresante pentru mine, am observat ca sunt enumerate si temele care urmau a fi abordate de potentialii interesati de un astefel de curs. Printre ultimele teme, era scris si acesta: Kant-Cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine. Asta mi-a dat de gandit tot cursul urmator. Stiu cate ceva despre Kant, dar fraza mi-a ramas intiparita pe creier fara insa a reusi sa deslusesc catusi de putin ce ar fi putut zice Kant cu asta.

Sentimentele si ratiunea pot coexista, impartindu-si rolul pe care il au asupra deciziilor pe care trebuie sa le luam. E adevarat ca sentimentele ne fac de multe ori irationali, insa acest lucru nu scapa constiintei, care mai devreme sau mai tarziu nu va duce decat la declansarea alor sentimente: regret, durere sufletesca, suferina surda. Apare moralitatea, ca judecator al faptelor noastre atat in raport cu propria persoana cat si cu semenii nostri.
As putea inlocui aceasta fraza cu un cuvant: religia. Cerul, nu oricum, ci instelat, gazda a unor corpuri ceresti, a caror lumina ajunge noaptea pe pamant. Deasupra noastra reprezinta superioritatea divinitatii fata de noi, cei de jos.Legea morala-supunerea fata de Dumnezeu, judecatorul absolut, omniprezent si omniscient, care mai face mereu sa imi ghidez actiunile analizand mereu in incercarea de a separa binele de rau. Acel "in" ma intriga putin. Legea morala in mine, deci ca proprietate instrinseca. Pot sa fiu moral si fara a ma gandi ca exista cineva acolo sus care ma vede. Cerul e deasupra mea, legea morala e in mine, orice om are regretul multor fapte, si asta exclusiv ca viitorul ia aratat ca s-a inselat...nu stiu, o sa ma mai gandesc.