Un pastor singuratic, ramas fara turma, sau fara sa fi avut vreodata cui sa predice. Credea cu ardoare in ceva, ramasese strans in sine, convingerea ca era condamnat de soarta sa ramana singurul om de pe pamant care credea in acel ceva, incepuse sa-i incolteasca in suflet. Si credea in continure, cu siguranta acelui om care si-a inteles de mult destinul, iar timp de intoarcere nu mai era. Credinta trebuie permanent sustinuta cu motive temeinice, cand incepe sa se clatine e nevoie de un ajutor din partea semenilor sau de inca un puternic imbold interior. Speranta ca intr-o zi te vei ridica din praf, sprijint in ciomagul sau, devenit sceptru, calauza a sufletelor pe care le simti sub stapanire, este impletita pe siguranta ca va reusi pana nu e prea tarziu. Pana atunci insa e un pastor singuratic, mai ratacit decat orice turma pierduta vreodata de pastorul sau. Stapaneste, converteste si subjuga suflete, multiplica-te pe sine in altii, regula de aur a pastorului...Pastorul s-a asezat in genunchi, si cu capul acoperit de palme se roaga: -Doamne o ultima dorinta mai am, mai dam lacrimi sa-mi plang tristetea! Se arunca increzator pe primul drum pe care gasea o licarire de viitor, dar la mijlocul drumului erau prapastii care nu puteau fi trecute niciodata. Si tot asa, ratacea mereu pe drumuri inchise, ani de-a randul durerea tulburandu-i ochii si albindu-i barba. Nesfarsita durere ii rodea sufletul cum apele raului involburat sapa in stanca. Simtea ca nu mai e scapare din fata apropiatei prabusiri. Pastorul se simtea condamnat si ar fi vrut sa se bucure o singura clipa de privilegiile unei turme.Pastorul are umerii impovarati cu credinta si isi cauta toata viata o turma langa care sa traiasca.Fara turma isi e in pericol sa nu mai fie recunoscut de nimeni ca pastor. Pastorule, unde e turma ta? Ce pastor esti tu? Turma poate fi fericita si fara pastor..
-De ce esti linistit acum?
-Nu sunt linistit, sunt trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu