god is a dj

Dumnezeu nu mai stia ce sa faca. Nu mai stia nici ce facuse pana acum, i se parea inutil tot ce facuse pana atunci, avusese candva un sens, dar acum nu mai avea. A ales sa uite, si a uitat tot.
A ales sa faca Pamantul, cu tot ce salasuieste pe el. A facut si un soare, luna, stelele. Lipsea insa ceva, El nu era multumit. Toate ii erau indiferente si nerecunoscatoare, existenta lor nu mai parea legata de El. Atunci, l-a facut pe Adam, un inger fara aripi.
-Aripile ti le vei creste singur! A suflat pe el si i-a daruit din puterea Sa forta de creatie.
-Du-te si creaza, multumeste-ma! Framanta sub talpile tale Pamantul, seaca marile si desipica cu privirea ta cerul!
Adam a plecat cu mintea seaca si dornica de cunoastere. Sufletul sau era insa plin de recunoastere pentru Dumnezeu. Inainte de a face ultimul pas in Eden, Dumnezeu a ridicat mana si l-a oprit.
-Asteapta, nu ma parasi din prima clipa. M-ai cunoscut prea putin, un timp prea scurt ca sa ma pastrezi in amintire. Tu ma vei uita.
-Nu te voi putea uita, esti Creatorul meu, tu mi-ai dat viata, eu o sa stiu mereu cum am ajuns pe lume, raspunde Adam increzator.
-Ba da, ai sa Ma uiti. Iti voi da Moartea in dar ca sa stii mereu cine sunt Eu, astfel nu Ma vei uita niciodata.
-Dar ce e Moartea?
-Asta nu vei afla niciodata, nu ti-am dat si puterea de a intelege ce e Moartea. Acum du-te..

A plecat Adam si singur pe Pamant, l-a cutreierat in lung si lat, a vazut marile, muntii, soarele si luna, intunericul si lumina.
A vazut florile si animalele si Adam s-a simt singur. Nu iubea Pamantul. Facandu-i-se mila de el, si trist ca l-a cam izgonit, speriindu-l si cu Moartea pe deasupra, Dumnezeu i-a daruit-o pe Eva lui Adam.

De cum a vazut-o, Adam s-a indragostit.Adam si Eva cunoscusera dragostea. Adam a vazut ca era toamna si ca afara ploaua. A luat-o de mana pe Eva si s-au adapostit sub un copac. Au privit covorul de frunze galbene si au fost un pic melancolici. S-au strans in brate si au fost nostalgici. Nostalgia originilor. Adam a cules o floare si i-a daruit-o Evei, ea a zambit si Adam a zambit si el. Atunci a iubit-o din nou.
Impreuna au cunoscut timpul. Impreuna au fost tristi si fericiti. Asa au devenit Oameni.

In jiltul sau, Dumnezeu si-a sters o lacrima si a inceput sa creada cu ardoare in Om, il iubea pe Om si ii era dor de el. Si-a chemat Fiul si I-a spus:
-Du-te pe Pamant, lasa-i sa te omoare, du-te si fa-te Om, apoi intoarce-te la Mine!

In ziua cand s-a intors Iisus, El a fost fericit. Dumnezeu s-a odihnit in ziua aceea, fiind multumit de ceea ce crease. Crezand in Om, Dumnezeu avea un motiv sa existe..