Strada parea mai mult o alee care face legatura de obicei intre strazi, in orice caz, era o strada launtratica, cam in genul strazii pe care ne-o imaginam cand citim "Pe langa plopii fara sot" a lui Eminescu. Lucrul frumos era ca arata ca un colt de parc, copacii erau inghesuisti in palcuri si de o parte si de alta a strazii, poate chiar plopi, nu stia exact ce anume erau, cert era de frunzele galbene, chircite parca de durere la radacina lor, impreuna cu cele ruginite si faramitate de pasii grabiti, imprastiate de vant pe troutuar sau poposite pe capota masinlor, ii dadeau un profund sentiment de emotie. E normal nu, gandea, orice om cat de cat sufletist s-ar emotiona in fata unei privelisti clasice. Aleea care transforma ferestrele apartamentelor in tablouri, pe care le privesti ganditor pana cand vreun vecin traverseaza mirifica pictura si te sileste sa te ascunzi in spatele ferestrei de frica sa nu creadea lumea apoi ca stai sa spionezi oamenii. Dar tu stai si spionezii frunzele copacilor, sa vezi unde se ascund de frica inaltimii, ce boala le-a ingalbenit de au ajuns in asa hal. Asculti soaptele lor si intelege ca le cheama pamantul. Asta gandea Lorena in timp ce urca scarile blocului.
-La etajul 3 e, dar vezi ca blocul nu are lift, dar lasa ca te obisnuiesti, se grabi George cu observatia lui, gasind si solutia pe loc. Se obisnuise ea cu multe lucruri care inainte i se pareau imposibile, si chiar vedea in lucrul asta inca o zala din lantul capcanei in care se stia prinsa in viata de zi cu zi, nu concepi sa accepti un lucru, crezi ca tu nu ai face asa ceva niciodata, dar cand esti pus fata in fata cu situatia, te descurci si mai incolo chiar te obisnuiesti. Nu ar trebui sa ne obisnuim, ar trebui sa refuzam mereu, sa existe un fiinta noastra ceva care sa nu fie compatibil cu acel lucru, si astfel sa nu mai poti fi silit sa accepti lucuri care mai apoi te vor face sa regreti viata pe care o duci. La etajul 1 vreo trei babe stateau la taclale si in loc de raspunsul la buna ziua intrebara aproape in cor "ca unde se duc?".
George le explica calm si foarte coerent cum statea treaba, in timp ce Lorena se uita amuzata la ele, continuand sa urce incet scarile.
-Sa va treceti la administratie toate persoanele! Sfatul asta nu era nici pe departe binevoitor ci chiar suna a amenintare.
-Ce babe nenorocite, cred ca cine stie ce paguba le facem noi lor, si au atata ura in ele de parca noi le-am fi socotit pensiile mereu prea mici pentru nevoile lor, cum se tot plang. Nu zic ca nu au dreptate, dar nu pot sa vorbeasca frumos. Dar lasa, sa nu iti faci griji, ca nu avem noi treaba cu ele. Ai sa vezi ca dupa ce le zici de cateva ori cu un glas mieros "Sarumana!", le intrebi de sanatate, or sa te divinizeze laudandu-ti educatia.
Lorena nu raspunse si intra pe usa tacuta, se descalta in timp ce cu ochii examina camera.
"Dreptatea si nedreptatea nu sunt niciuna din facultatile nici ale trupului nici ale sufletului" suna vioi glasul Lorenei, de parca ar fi vrut sa zica, 'Vai ce imi place, e extraordinar", dar dintr-o eroare a creierului, coardele vocale formasera alta propozitie.
-Ce ti se pare tie nedrept cu garsoniera asta? Eu vad ca are peretii destul de drepti, si in plus nici nu are suflet, uite, acum tu esti sufletul ei, raspunse Geroge zambitor in timp ce cu mainile descria o miscare de rotatie vrand sa probeze adevarul vorbelor cu realitatea, cum fac ghizii cand descriu ceva si arata cu mainile.
-Nu mai, babele tale, si rase scurt. "Daca acestea ar exista( dreptatea si nedreptatea, nu babele care cred ca inca sunt pe scara la barfa), ar putea fi intr-un om singur pe lume, tot asa ca si simturile si pasiunile sale. Aceste sunt calitati care se refera la oameni in societate, nu in singuratate".
-Adica vrei sa spui ca babele sunt nedrepte cu noi tocmai ca sunt stranse acolo. Daca ar fi doar o baba nu i-ar mai pasa de noi..Ma duc diseara la una din ele sa vad cum sa iti verific teoria. Uite, patul e destul de mare, daca nu iti convine unde e pus, facem schimb cu bibilioteca.
-Nu e teoria mea, e a lui Thomas Hobbes, care mai zice ca pasiunile care inclina pe oameni spre pace sunt frica de moarte, dorinta de atare lucruri care sunt necesare unei vieti comode si o speranta de a le obtine prin sarguinta lor. E bine unde e pus patul, vezi ca eu dorm la perete.
-Poi stii ce zic eu? Sa faci o placinta si sa le duci, ca in filme cand se muta in casa noua si vor sa isi cunoasca vecinii, chiar daca e un lucru comod adus insa prin sarguinta ta. Eu zic ca tot o sa faceti pace.
-Deci, asa incepe casinicia noastra, ma rog asa o sa numesc eu locuitul nostru impreuna. Ai o tigaie pe aici? Lorena incepu sa caute deschizand pe rand toate dulapurile (erau trei) aruncand doar o privire inainte de a inchide usa. Intr-un sertar se afla si tigaia, locatia secret descoperita fiind cu ajutorul cunoscatorului Geroge.
-Si deci ce o imi pregatesti draga astazi? Ce delicatesa imi servesti?
-Haide sa facem clatite, dar te duci te rog tu si cumperi ce trebuie, eu vreau sa ma odihnesc cateva minute. Nu mai lua lapte, vad ca e o sticla de sifon in frigider.
Dupa ce examniara continutul frigiderul, ajunsera la concluzia ca, de altfel, sifonul era singurul ingredient disponibil. Mai erau si cateva oua uitate pesemne de fostul locatar, oua pe care Lorena le arunca razand pe ferestra, urmarindu-le prabusindu-se cu zgomot de asfalt. Haide sa cautam si niste branza poate facem o omleta catelului care a venit sa le manance!
-Te iubesc Lorena! Haide sa fim fericiti! Geroge era destul de serios si ochii lui pe care ea ii asemuia cu niste margele adusera declaratia pana in sufletul ei, facand-o sa incremeneasca aproape.
-Ma iubesti pentru ca iti fac clatite !Eu vreau sa fim fericiti, si te iubesc acum pentru ca tu esti fericit.
Isi aprinse tigara cu miscari precise, trase un fum scurt, fum pe care il elibera apoi pe nari incet, urmarind ascensiunea lui, pana ce firicelul subtire se imprastie invins de aerul apasator din camera.
Macar aici pot sa fumez cand vreau, e un lucru bun, se gandi in timp ce se intinse pe spate in pat. Curand, lacrimile care ii curgeau pe obraji, udara perna in pete micute si amare...
(to be continued...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu