A povesti înseamnă să zugrăveşti cu ajutorul vorbelor tablouri impresioniste, relatezi scene focalizându-te pe semnificaţie în crearea imaginilor. Imperativ trebuie să te încadrezi într-un realism obiectiv, nu neapărat ca rezultat al convenţiei cât pentru credibilitate. Dar când paşeşti dincolo de aceste graniţe care îţi spun că deja ai atins acel punct limită de la care incepi să forţezi imaginaţia pentru aţi oferi răspunsuri? Putem numi aceste graniţe fictive, convinşi totuşi de existenţa lor, dar numindu-le fictive nu înseamnă că le caracterizăm ca elemente ale fantasticului. Dacă delimitează realul de fantastic, ar trebui să aibă o natură imparţială. Şi în sinea noastră ştiim când am ajuns la fapte imposibile judecând după formele plauzibile pe care le poate lua realitatea. Încep să înteleg, real înseamnă ce e dovedit ştiinţific, real însemnă ce percep cu ajutorul simţurilor, realitatea e lumea înconjurătoare, viaţa e reală, deci realitate e numai când trăiesc. Istoria e bazată pe fapte reale, a fost reală dar nu mai este. Dar mai ştiu că şi ceea ce gândesc e real, conştiinţa e reală, a plânge şi a râde e real, dragostea e reală, oare şi fericirea e reală? Da, bineînţeles şi fericirea e reală. Şi religia e reală, ne-am ales fiecare cu cîte o religie reală şi credem în lipsă de alternative, pentru că deasemenea şi moartea e reală, pentru că am văzut-o. Care religie e reală? Toate sunt reale pentru fiecare ce crede în ele, şi fictive prin excludere reciprocă. Deci de religie nu suntem siguri dacă e reală. Bun, am găsit o portiţă către fantastic, fantastic este tot ce există doar în imaginaţia noastră. Imaginaţia este parte a activităţii mentale a omului, este reală, dar rezultatul imaginaţiei este fictiv. Cam asa ar suna o definiţie. Dar nu toate rezultatele sunt fictive. Eu imi imaginez că mănânc o îngheţată. Cu vanilie. Dar nu o mănânc. Eu imi imaginez o lume plină de fluturi care conduc lumea iar noi suntem sclavii lor şi toată viaţa tânjim să putem zbura pe spinarea lor ca să vedem florile gigantice de la înălţime, dar nu putem pentru că suntem inferiori lor. Îngheţată există, a mânca e posibil dar totuşi eu nu o mănânc în prezent. Înseamnă că nu e real. Fluturi gigantici dotaţi cu inteligenţă superioară nouă, e de acord toată lumea că nu există. Deci fără alte cuvinte, acest lucru este fantastic. Dar de unde începe mâncatul unei îngheţate să se distanţeze ca stadiu de element real de fluturii giganţi care reflectă cu aripile lor lumina lumii în oglinda lunii? În literatură găsim definiţii ale fantasticului şi categorii ale fantasticului. Atunci există şi categorii ale realului. Cel mai real lucru este prezentul, cu desăvârşire. Trecutul este real pentru că a traveresat prezentul căpătând prin această metamorfoză calitatea de real. Viitorul mai este real pentru că ştim că vine, dar nu ştiim ce conţine. Viitorul este imprevizibil mai ales când visezi. Când ai visat mult şi ai ajuns în timp la acea dată când trebuia să atingi visul şi nu ai făcut asta, ia naştere o iluzie. Ai crezut prea mult în ceva care nu s-a realizat şi l-ai pierdut.
Mereu e vorba de timp şi când îi vom putea îmbrăţişa axa într-o abstractă contemplaţie şi vom face cerc din ea pe care să ne plimbăm ochii tulburi de atâta înţeles, atunci vom lua şi lumina, o vom strânge cu acel cerc şi vom face o sferă de lumină care se va descompune cu viteza luminii în milioane şi milioane de sfere orbitoare prin care vom putea călători nestingheriţi în timp. Plictisiţi la un moment dat, şi obosiţi de la atâta zbor, vom tăia din sferă planuri pe care să ne odihnim sufletele. Şi aşa, goliţi de suflete, vom pluti printre stele şi sfere, doar nişte corpuri fără viaţă, care nu vor îmbătrâni niciodată. Şi când stelele vor exploda în supernove, când se vor stinge şi vor ramane doar corpuri cereşti prea reci, apoi găuri negre, noi tot vom mai pluti în Univers. Trupuri eterne lipsite de viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu