vineri, 25 septembrie 2009

Listen

În tăcerea nopţii sau în lunga aşteptare a somnului într-o gălăgioasă zi de sfârşit de septembrie, aud şoapte. Dimineaţa, mă trezesc să aud din nou şoaptele, apoi adorm la loc. Seara, când aţitpesc, aud şoapte înainte de a adormi. Sunt prea multe şoapte, venite de departe sau de prea aproape ca să mai fie strigate. Nu se opresc din strania simfonie până când nu imi ating fiecare neuron. Străpung timpanul şi se lovesc direct de creier cu ecouri în fiecare bătaie de inimă. Nu au nevoie de ureche pentru a trece prin toate etapele necesare transformării în senzaţia de auz la nivelul creierului. Trec şi prin ţeastă direct, nu vor decât să ajungă la creier, să îmbrace emisferele cu mesajul lor. Şi nu pot să mai privesc când aud şoapte, închid ochii ca să mă pot concentra numai pe auz. M-am gândit eu că e mai bine aşa. Dacă vrem să ne bucurăm de un lucru cu adevărat, asta ar trebui să facem. Să închidem ochii când îl ascultăm cu fiecare celulă senzorială din canalul Corti , apoi să ne astupăm urechile şi să-l privim atenţi până când fiecare foton de lumină se reflectă din el pe retina noastră într-o amintire sigură. Să-l lăsăm să ne atingă genele într-o cutremurare a trupului şi un fior al sufletului, să-l respirăm moleculă cu moleculă, atom cu atom, purtat de sângele clocotitor în inima nerabdătoare şi apoi să-l sărutăm cu buzele uscate de dorinţă. Abia după ce facem toate astea, să-l iubim odată cu toate simţurile deschise. Dar nu vrem, nu ne interesează, înţelegem prea târziu.Nu ne cunoaştem nici trupul, nici sufletul.

Mult mai târziu, după ce în zadar m-am chinuit să scap de ele, am înţeles. Nu erau şoapte, nu veneau din exterior. Erau doar gânduri care vroiau să se facă auzite în hărmălaia de idei din mintea mea. Când voiam să adorm, găseau prilej şi ţipau neliniştile în mine. Un gând e cel mai tăcut lucru posibil. Iar gândurile sunt deci infinit mai tăcute decât şoaptele. Gândurile care au evoluat în şoapte mă speriau pe mine. O vorbă transformată în şoaptă îţi captează atenţia prin caracterul privat al mesajului. Receptorul e unic. Poţi prinde şoapte şi care nu sunt destinate ţie, sunt atrăgătoare şi irezistible ca un drog. Oricum ar fi, sunt tolerate foarte uşor.
Dar cum poţi suporta un gând transformat în şoaptă...e îngrozitor, trebuie să te ascunzi mereu de alţii, trebuie să fii singur.

Gândurile ridicate la rangul de şoapte ne silesc la singurătate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu