În cioburile oglinzii sfărâmate de ura voastră mi-am văzut mâna care încerca să sugrume ţipătul pe care mi l-am citit în ochi. Am vrut să amestec lacrimile care curgeau de ciudă pe obrajii palizi totuşi, cu picăturile chiuvetei ruginite. În secunda agoniei mi-am spălat faţa cu cioburi. Şi ascultam tăcut sângele care picura din chiuvetă în timp ce priveam netulburat rugina care îmi învăluia obrajii scurgându-se în pete pe gresia rece ca ochii tăi care au spus în eternitatea aşteptării acelei clipe: Nu iubesc!
Podeaua băii e acum pavată cu gresie neagră şi albă asemeni unei table de şah. Eu sunt regele meu înconjurat de pionii voştrii. Pot să mă mişc doar o casuţa în orice direcţie. Vă apropiaţi cu fiecare mutare greşită pe care o fac, negrul mă cheamă şi păşesc îngrozit pe alb. La următorea mutare mă întorc speriat de unde am plecat.
Sparg tabla de şah şi mă adâncesc în tenebrele de sub ea fără să mai cunosc vreo regulă ca să imi apăr sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu