vineri 28 august

Vineri 28 august
Au trecut aproximativ 36 de ore fara sa fi dormit. Cu o puternica disciplina de vointa am reusit sa nu adorm 9 ore in calatoria cu trenul. A fost destul de dificil, si au fost moment cand aproape cedasem si ma simteam atat de neputincios, dar cat de fericit am fost cand totul s-a sfarsit! Mi-am demonstrat ca as putea fi capabil de lucruri importante in viata mea daca as avea mai mult curaj. Foarte ciudat a fost modaliteatea in care am perceput trecerea timpului. Era 4 jum dimineata si alarma telefonului ma treazea dintr-un somn chinuit cu un vis pe masura, dar extreme de interesant si curios. Frant de oboseala am cercetat cu mana masuta de langa pat si am amant alarma destul de deznadajduit. In loc sa adorm la loc m-am pomenit ascultand greierii de afara, auzeam foarte limpede taraitul lor in ureche. Nostalgia noptilor de vara petrecute alaturi de prieteni de care m-am intrainat fara sa vreau a inceput sa mi se strecoare in suflet. Cu ochii inchisi retraiam o asemenea noapte de vara si a parut fantastica de reala acesta incercare a imaginatiei. Rememorarea a fost atat de intense incat retraiam intocmai momentele petrecute intr-o oarecare vara pe strada copilariei mele. Peste o jumatate de ora eram in microbuz cu ochii ratacind pe casele adormite iar peste o ora aproape ca tremuram de frig asteptand al doilea microbus spre Craiova. Acum e 4 jum si trenul a ajuns la Bucuresti Baneasa si mi se pare ca s-au petrecut atat de multe de ieri de la aceeasi ora nu pot crede ca nu ma desparte niciun moment de inconstienta de acele fapte.
Nu imi place sa supar oamenii pentru nimicuri si mai intotdeauna caut gandul din spatele cuvintelor. Oamenii lasa sa se arate o parte din si cand vorbesc ascund jumatate din gandul din care a incolitit cuvantul. Eu prefer sa tac si de multe ori aprob persoanele cu care vorbesc doar pentru a le face placere. Pe de alta parte sunt constient ca nu sunt sincer si astfel pot fi luat drept o persoana falsa si lingusitoare. In sineam mea stiu ca nu sunt asa iar prietenii cred ca sunt de acord cu mine. Eu doar incerc sa sustin oamenii si sa le arat putina apreciere din partea mea. Recent am citit un critic literar ( momentan nu imi pot amintii sub niciun chip numele) care spunea ca actul de creatie e nostalgia paradisului pierdut. Eu nu tanjesc dupa un paradis pierdut ci dupa unul negasit dar care se tot ascunde prin preajma mea. Astfel am ajuns la concluzia ca am devenit o persoana introvertita incapabila sa tina pasul cu multimea, care isi pune piedici singura si cade in gropi dureros de adanci. Cand incerc sa ma realizez pe plan spiritual tot timpul ma lovesc de dimensiunea morala a fiintei mele si constiinta ma judeca aspru ori de cate ori gresesc fata de altii.
In a 8 a zi, atras de frumusetea marii, Dumnezeu a a vrut sa o aiba acolo sus la el si atunci a unit-o cu cerul la orizont. Norii se topesc de dorul intaltimilor in albastrul de sidef al marii, lacrimile lor ajungand spuma pe creasta valurilor care se sting pe plaja. Albastrul atat de concret al marii mi-a ramas intiparit pe retina si ma va urmari de acum in colo aceasta perfectiune coloristica a marii.
Acum e noapte si sunt atat de dornic sa ma las prada viselor, e o pura voluptate aceasta abandonare de sine intr-un taram fantastic in care am trait fapte care m-au marcat poate mai mult decat realitatea din lumina zilei.